6 viziuni ale lui Buddha despre iubire

133
devorbacutine
sursa foto: devorbacutine.eu

Vorbele lui Buddha, fondatorul învățăturilor filozofice indiene, au o mare importanță și-n zilele noastre. Aceste sfaturi te vor ajuta să fii mai fericit și împlinit.

1. Iubește-te pe tine. Primul pas spre dragostea adevărată este să realizezi că mai întâi de toate trebuie să te iubești pe tine. Astfel, vei pune bazele unei legături puternice cu cealaltă persoană. Atunci când te iubești cu adevărat, vezi o reflectare a acestei iubiri în interiorul altui om. Se întâmplă, pentru că suntem cu toții conectați spiritual.

Publicitate

2. Bucură-te de ceea ce ai. Nu este rațional să crezi că ceva sau cineva îți poate aduce iubirea. Conform filozofiei din est, nu poți evita suferința și dezamăgirea. Totul este trecător, și emoțiile frumoase, și cele negative. Adevărata fericire vine din interior. Dacă ai sufletul împlinit, poți face și pe altcineva fericit.

3. Oferă iubire și atenție. Nu doar partenerul de viață și familia merită iubirea ta, ci toată lumea. Oamenii cred că doar cei dragi merită iubirea, grija și timpul lor. Dar ce s-ar întâmpla dacă ne-am comporta cu cei din jur la fel cum ne comportăm și cu cei din familie? Lumea ar fi total diferită.

4. Alege cuvintele. Este foarte ușor să transmiți emoțiile și starea de spirit celor din jur, mai ales celor pe care îi iubești. Așa că, unele cuvinte pot răni sau distruge o relație la care țineai.

5. Uită de ură. Atunci când cineva spune cuvinte urâte și umilitoare în adresa ta, nu uita că mereu ai dreptul să taci. Acționează din dragoste, nu din furie. Nu îi oferi celuilalt doar șansa de a salva relația, dar, de asemenea, de a înțelege că există și o altă modalitate prin care poți rezolva problemele.

6. Fii recunoscător. Una dintre cele mai întâlnite probleme care există într-o relație este dorința de a obține ceva mai bun. Oamenii nu sunt mulțumiți de ceea ce au. Adesea sunt geloși pe frumoasa fațadă a relațiilor din jurul lor. Consideră că „iarba vecinilor este mai verde”. Cu o astfel de atitudine nu vei fi niciodată în stare să dezvolți  iubirea dintre voi.

Sursa: goodreads

Publicitate