Atelierul care transformă ideile în ținute de vis

0
atelier madalina badea color

Ce este Atelier Mădălina Badea? „Atelier Mădălina Badea a luat naștere în urmă cu mai mulți ani, după un proiect european. Lucrând în sistemul Lohn ne-am dat seama că stresul este mult prea mare și atunci am încercat să ne orientăm către altă piață, care la momentul acela nu era foarte dezvoltată la nivelul orașului nostru, să lucrăm pe croitorie la comandă. Am încercat încă de la început să le oferim clientelor noastre rochii unicat, ieșite din tipar și care să li se potrivească atât ca personalitate, cât și ca gust. Nu am vrut niciodată să facem uniforme.”

De unde a început legătura cu moda? „Atât eu cât și colega mea, Aurelia Dincă, am avut această pasiune încă din copilărie, însă nu numai din pasiune am deschis această afacere, ci și din dorința de a nu avea șef, dar și din cea de a face ceva nou. Practic, întotdeauna ne-am dorit să facem asta. Doamna Aurelia a și lucrat o perioadă în acest domeniu, dânsa fiind experta din atelier. Clientele noastre vin cu poze de pe catwalk pe care noi le transformăm în realitate. Lucrul care pe noi ne-a făcut să credem asta este faptul că majoritatea clientelor se întorc, deci sunt mulțumite. Așa, din pasiune, atelierul nostru a început să crească ușor, ușor. Eu, pe de altă parte, am încercat să am un aport prin participarea la diferite prezentări de modă organizate la nivel local, cu ajutorul Slatina Buzz! Am încercat să creez câteva ținute inspirate de la designeri renumiți, adaptând materialele pe care le deținem. Astfel, am creat câteva ținute care se regăsesc pe pagina noastră oficilală, Atelier Mădălina Badea. Noi lucrăm mult pentru fete tinere, pentru Balul Majoratului, majorate, banchete, dar și pentru nunți și alte evenimente. De-a lungul timpului am lucrat și costume pentru teatru.”

În momentul de față, atelierul produce doar articole vestimentare pentru femei? „Da. Am lucrat și costume pentru bărbați, dar în principal costume pentru spectacole, deoarece croitoria pentru bărbați este altceva, iar în momentul acesta ne confruntăm cu o problemă pe care oricare întreprinzător o întâmpină: nu reușim să găsim noi colegi sau colege care să ne ajute să putem lucra mai mult. Eu sunt convinsă că ne-am putea descurca să lucrăm și pentru bărbați, însă nu avem mână de lucru suficientă. La început mă gândeam că vom reuși să facem o mică școală de croitorie unde tinere, pasionate, ar fi venit să învețe și poate ar fi rămas să lucreze cu noi. Momentan, nu am reușit să materializăm visul acesta, iar alte persoane se găsesc foarte greu.”

Domeniul modei este un domeniu în care te poți dezvolta ușor? „Da, te poți dezvolta dacă muncești mult și dacă pui pasiune. Noi nu am ajuns la nivelul la care ne dorim să ajungem, în mare parte nici resursele financiare nu au fost de partea noastră. Anul acestea am accesat un proiect pe fonduri europene, prin care am putut să dotăm atelierul cu toate utilajele necesare desfășurării activitătii, utilaje care, pe cont propriu, ar fi fost foarte greu să le achiziționăm. Prin acest lucru ne-am asumat niște responsabilități, deci nu pot spune că este ușor, pentru că nimic nu pică din cer. Trebuie să te dedici și să muncești pentru a reuși.”

Care este cea mai mare slăbiciune a voastră? „Atât în cazul meu, cât și în cazul doamnei Dincă, cred că pe primul loc sunt copiii și familia. În schimb, pentru atelier, am avut de-a lungul timpului și cliente mai puțin mulțumite, care nu au primit de la noi cu exactitate ceea ce și-au dorit. Atunci, cred că aceasta este o slăbiciune a noastră. Dacă n-am vedea reacții de fericire și extaz, am fi puțin supărate.”

Ce planuri și speranțe ai pentru brandul Mădălina Badea? „În primul rând să reușim să teminăm de amenajat. În rest, planuri ar fi mai multe: v-am spus despre școala de croitorie, totuși nu știu dacă este cerere pentru așa ceva. Mi-aș dori să particip la o întâlnire a tinerilor, să văd dacă sunt interesați de acest domeniu. Eu una nu mi-aș dori să lucrez în altă parte, pentru că aici mă simt liniștită și împlinită.”

Ce îți place cel mai mult la ceea ce faci? „Când am început să lucrăm, pentru că am vrut să scoatem produsele din tipar, am început să le personalizăm. Și atunci, după ce doamna Dincă îmi creea un schelet al unei ținute, eu mă apucam să-i aplic manual diferite detalii, de exemplu dantelă, pietricele, perle, paiete, etc. Acest lucru pot spune ca mă relaxeaza și îmi place cel mai mult.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.