Concert pentru salvarea conacului Neamțu din satul Olari

0
sonoro conac

SoNoRo Conac organizează joi, 21 septembrie, un concert la Conacul Neamțu din satul Olari, județul Olt. Concertul face parte din inițiativa SOS Conac prin care organizatorii doresc să atragă atenția asupra pericolului de degradare și de dispariție în care se află case importante din patrimoniul arhitectural românesc.

SOS Conac este un proiect derulat în parteneriat cu Ordinul Arhitecților și Institutul Național al Patrimoniului, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc.

Aceasta este și situația conacului Neamțu situat în satul Olari, județul Olt. Fundația Pro Patrimonio care administrează lucrările de reabilitare ale clădirii încearcă recuperarea valorilor acestuia și dezvoltarea unor programe culturale pe termen scurt, mediu și lung. Ținând cont de faptul că în partea de sud a țării resursele culturale în general, și cele arhitecturale în special, sunt insuficient exploatate și dezvoltate, Pro Patrimonio dorește să dezvolte în locația oferită de întregul ansamblu al Conacului Neamțu un centrul de educație, permacultură și meșteșuguri tradiționale.

Rezolvările cazurilor sau intervențiilor sunt întotdeauna atipice și nu pot spune că s-a născut o procedură care să rezolve problema patriomoniului nici măcar în proiectele noastre de intervenție. Suntem depășiți de realitate și tot timpul e nevoie de ajutor și sprijin pentru că degradările sunt mai rapide decât puterea noastră de intervenție. Iar mentalitățile sau modul ăsta de a înțelege intervenția sau patriomniul chiar, ca o activitate vie, nemuzeificată, reală, pe care o utilizezi în mod natural e câteodată înțeleasă greu — Șerban Sturdza — arhitect, Vicepreședinte Fundația Pro Patrimonio.

Acțiunea de strângere de fonduri pe care dorește să o promoveze concertul SoNoRo Conac are ca destinație repararea acoperișului. Datorită neglijenței și vandalizărilor progresive acoperișul cu olane este deteriorat, parțial înlocuit cu tablă, iar șarpanta este stricată în multe locuri. Intervenția de urgență trebuie facută prin conservarea și refacerea acoperișului cu olane smălțuite. Jgheaburile și scurgerile completează acest prim pas care presupune o reabilitare graduală, pas cu pas, într-o manieră neagresivă.

Conturile în care pot fi făcute donațiile pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a conacului Neamțu sunt: Fundația Pro Patrimonio, CUI 13212145, adresa str. Pictor Verona 13, sector 1 București, ING Bank N.V. Amsterdam, sucursala Piața Romană București

— cont lei ING Bank RO50INGB0000999906569530

— cont euro ING Bank RO61INGB0000999906569720, cod swift INGBROBU

Accesul la concertul SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: mariaclara@sonoro.ro.

Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.