Cristina Dimulescu: De la vis la realitate

0
Cristina Dimulescu

Redactorii Slatina Buzz au mers la Prima TV Slatina, unde au ascultat povestea jurnalistei Cristina Dimulescu, singura persoană care realizează o emisiune matinală în Slatina.

Cristina Dimulescu, în vârstă de 29 de ani, a absolvit Jurnalismul la Universitatea Spiru Haret din București, îndeplinindu-și visul adolescentin de a ajunge jurnalist, devenind chiar o vedetă locală a Slatinei. Cristina a fost de acord să ne acorde un interviu în care ne-a spus povestea carierei sale și începuturile acesteia.

Ce te-a determinat să alegi acest domeniu?

Povestea cu televiziunea a început în urmă cu mulți ani, 9 mai exact. Încă din liceu dorindu-mi să fiu jurnalist, urmărind zilnic televizorul, dorindu-mi să fiu eu cea care va introduce informațiile în casele oamenilor. Am aplicat la o facultate de jurnalism, unde am fost acceptată. După primul an de facultate am început practica la OLT TV, aflând ulterior că se va înființa Prima TV Slatina. Mi-am depus CV-ul, urmând să fiu anunțată că am fost aleasă. Am lucrat aici 2 ani de zile, ulterior primind o ofertă de la OLT TV, unde am lucrat 6 ani jumătate, reîntorcându-mă, la final, la „prima dragoste”: Prima TV Slatina.

Te-ai gândit vreodată să treci la un nivel superior?

Dintotdeauna mi-am dorit asta, fiind perioade în care mi-am depus CV-uri și la emisiuni naționale, fiind chemată și la interviuri, dar pur și simplu nu a fost să fie. Însă nu am renunțat niciodată la această idee.

Care sunt activitățile pe care le practici în paralel?

La început, m-am axat strict pe televiziune. Cu timpul, făcând știri și emisiuni în domeniul sportului, am început să practic și diferite sporturi pentru menținerea mea dar și a sănătății mele. Dar și să cochetez cu teatrul, o pasiune veche de-a mea. Am jucat într-o piesă de teatru: „Visul unei nopți de vară”, în prezent lucrând la piesa „Gaițele”, care a avut premiera pe 30 noiembrie.

Te consideri un om împlinit pe plan profesional?

Întotdeauna este loc de mai bine, nu vreau să mă opresc aici. În televiziune consider că în fiecare zi poți învăța câte ceva, întâlnind diferite situații, lucrând cu oamenii, fiecare având propia sa poveste din care poți învăța.

Care au fost obstacolele pe care le-ai întâlnit pe drumul spre reușită?

Mă consider o persoană norocoasă pe acest domeniu. După ce am terminat facultatea, nefiind nevoie să merg din ușă în ușă pe la platourile televiziunilor, lucrând încă din timpul facultății.

Cum selectezi subiectele despre care vorbești în emisiune? Dar oamenii pe care îi aduci în platou?

În funcție de ceea ce se întâmplă în orașul nostru. Urmăresc toate evenimentele, pe toate domeniile de activitate, chiar dacă eu, pe partea de știri mă ocup doar de sport. Pot invita însă, în cadrul emisiunii mele sportive, persoane din lumea sportului. Dar în emisiunea matinală, prefer să urmăresc toate domeniile: cultură, administrație, etc. Sunt și oameni care vor să își promoveze activitatea și îmi răspund afirmativ atunci când îi invit în cadrul emisiunii, dar și oameni care nu sunt obișnuiți cu camera, care se feresc să apară în fața camerei dar care au cu adevărat o poveste ce trebuie împărtășită.

Cum abordezi acei invitați care nu vor să colaboreze în ceea ce reprezintă discuțiile în direct?

Le zâmbesc frumos!

Există avantaje ale meseriei? Ai fost vreodată recunoscută pe stradă?

Nu știu dacă există așa multe avantaje, însă am fost recunoscută de multe ori pe stradă, trecând prin tot felul de situații. Sunt oameni care doresc să facă poze cu mine și oameni care fac diferite observații mai mult sau mai puțin amuzante.

Ce credeai, cum visai și cum este de fapt?

Meseria de jurnalist este una foarte frumoasă, dar nu este deloc ușoară, confruntându-te cu diferite situații. De cele mai multe ori, după ce te vei documenta pe un subiect, ești surprins să vezi că pe teren întreaga ta perspectivă asupra subiectului se dărâmă. De asemenea, lucrând cu oamenii, se întâmplă să te confrunți și cu situații dificile, oameni dificili. În ceea ce privește subiectele „soft”, bazate pe cultură, totul decurge ok. Mereu o să ai idee despre ceea ce se întâmplă la fața locului. Dar când ești nevoit să ajungi la un accident, la un incendiu, apar cazurile dramatice, cazuri care te marchează. Toate aceste evenimente te urmăresc, iar seara, când ajungi acasă, nu este așa ușor să pui capul pe pernă și să adormi.

Cristina poate reprezenta modelul oricărui licean, cu ajutorul motivației și al perseverenței îndeplinindu-și visul, fără să țină cont de părerile contradictorii ale celor din jur, deși visul său ar fi putut părea unul im- posibil. Se pare că deține și cheia succesului, debor- dând energie pozitivă și luptând, chiar și în prezent, pentru a ajunge pe culmile cele mai înalte ale satisfacției profesionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.