Daniela Iancu aduce experiențe inovatoare în cotidian

0
Daniela Iancu

Arta este pretutindeni în jurul nostru, făcându-ne viețile mai frumoase și dezvoltându-ne pe plan spiritual.

Daniela Iancu, profesor de arte vizuale la Colegiul Național Radu Greceanu din Slatina încearcă să aducă puțină magie în cotidianul micului oraș, prin desfășurarea unor activități culturale ce apelează la variate forme de artă. Dorind să aflăm mai multe detalii despre activitatea sa i-am pus câteva întrebări. Am găsit-o în amfiteatrul Colegiului Național Radu Greceanu unde își petrece majoritatea timpului alături de membrii trupei R.E.G.E.

Cine este Asociația Photograff?

Este o organizație non-profit înființată acum câțiva ani, în care membrii sunt profesori și care se ocupă de proiecte educaționale pentru elevi, ce implică alte forme de învățământ.

De când faceți parte din această organizație?

De la început. Eu am înființat-o, eu sunt președintele asociației.

Aș dori să vă întreb despre teatru labirint care este un proiect organizat de Asociația Photograff în colaborare cu Primăria Slatina. Ce înseamnă de fapt Teatru Labirint?

Este o formă de teatru care se bazează pe senzorial, iar împreună cu alte forme de teatru ajută la dezvoltarea personală a tinerilor, fiind o experiență psihologică.

Observați o deschidere mai mare a publicului, acum, după câțiva ani de activiate?

Da, cu uimire constat că după câțiva ani, cred că sunt vreo șase de când am început formele acestea de teatru, publicul este din ce în ce mai numeros. Cei care erau la început nu au uitat și în timp au recomandat și altora să participe, iar cei care au fost invitați să intre în spectacolele de teatru labirint, îl apreciează și, nu numai că îl apreciează, îl și promovează, având în vedere că este a treia oară când suntem finanțați cu proiectul ăsta, de primărie.

Ce a însemnat pentru dumneavoastră acest proiect?

Aceasta este prima dată când mă ocup personal de el. La început am avut emoții, dar nu mi-am pierdut niciodată încrederea în mine, adică am fost tot timpul convinsă că îl voi putea finaliza cu bine. Se desfășoară frumos. Este tot pentru prima dată când elevii sunt foarte avizi de participare, cred că sunt peste 500 de fotografii. Nivelul de cultură este ridicat, poveștile sunt extraordinar de frumoase și sunt foarte bine elaborate…am fost uimită de faptul că ei au evoluat în sensul ăsta și că vin cu povești din ce în ce mai bine pregătite. Mă simt onorată să mă ocup de acest proiect.

Ce a însemnat colaborarea cu Primăria Slatina? Cum ați ajuns la acest parteneriat?

La început am colaborat cu Primăria Slatina pentru că îmi doream foarte mult să fac proiectul, deși nu îl făceam eu, ci doar mă implicam în calitate de profesor de la Radu Greceanu. Am apelat la primărie pentru că nu aveam fonduri din altă parte și eu aveam nevoie de fonduri, pentru că fără fonduri nu puteam să aduc formatori să se ocupe de tineri. Formatorii au fost la început actori. Neavând o organizație prin intermediul căreia am fi putut să depunem proiectul la un for superior pentru a obține fonduri europene, am găsit soluția asta de criză, și anume, Primăria Slatina. Primăria ne-a dat fondurile deși nu știa în ce se bagă și, chiar prima dată am avut parte de fonduri mult mai mari ca acum. A avut încredere în noi, ne-a finanțat, nu a fost dezamăgită de proiect, dimpotrivă, a fost foarte entuziasmată, atât de entuziasmată încât ne-a și premiat. La Slatina Dragostea mea am fost premiați pentru cel mai bun proiect cultural.

Cum a luat ființă trupa R.E.G.E.?

Trupa R.E.G.E. este reprezentativă pentru Radu Greceanu pentru că R.E.G.E. înseamnă Radu Greceanu și cred că această denumire ne și determină să fim cei mai buni. De ce teatru? Pentru că sunt profesor de educație vizuală și pentru că la bază am pedagogia artei, ceea ce înseamnă pedagogia tuturor artelor, inclusiv teatru, inclusiv cinematografie. Și pentru că predau teatru în cadrul orelor de educație vizuală, nevoia de făcut teatru pe scenă a venit firesc prin prisma faptului că elevii deja aveau cunostințe în domeniu și au vrut să încerce, să vadă cum e să fii actor.

Ce este Povestesc Slatina?

Este un proiect care se dezvoltă în trei direcții: teatru senzorial și alte forme de teatru nonformal, a doua direcție este literatura și povestiri din Slatina și cea de-a treia direcție este fotografia.

Ce doriți să evidențiați prin acest proiect?

Doresc să evidențiez nevoia omului de a se identifica cu locul în care trăiește. Noi trăim în Slatina. Prin ce suntem noi diferiți față de ceilalți? Prin apusul soarelui nu suntem diferiți, dar poate că suntem mai fistichii, avem alte purtări, alte trăiri, poate mai interesante. Avem oameni care sunt interesanți nu pentru că sunt scriitori, ci pentru că sunt ei înșiși.

Care sunt etapele concursului?

Este vorba de două runde de teatru labirint care s-au finalizat pe 8 decembrie și mai sunt concursurile de literatură și fotografie.

ÎNTREBĂRI FULGER

Michelangelo / Leonardo Da Vinci?

Michelangelo

Fotografia abstractă / Fotografia urbană?

Fotografia urbană

Billie Holiday / James Brown?

James Brown

Vincent Van Gogh / Salvador Dali?

Salavdor Dali

Matei Vișniec / Eugen Ionescu?

Matei Vișniec

Katie Melua / Gloria Gaynor?

Katie Melua

Hitchcock / Steven Spielberg?

Hitchcock

Fără Zahăr / Ada Milea?

Ada Milea

Robin Williams / Al Pacino?

Robin Williams

Schubert / Chopain?

Chopain

Tango / Charleston?

Tango

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.