Despre Pop-Art și alte dependențe

0

Esteticul a fost întotdeauna cea mai eficientă metodă de a aduce în discuție probleme sociale și nu numai, oamenii dând mereu atenție lucrurilor care le stimulează nevoia de frumos. Pop Art-ul este cel mai bun exemplu dacă vrem să urmărim cum arta poate să-și păstreze același sens în timp.

Termenul de Pop Art, explicat într-o manieră formală, este o mișcare artistică ce precedă expresionismul abstract, specifică anilor 50’. Lăsând la o parte, însă, această definiție exactă, Pop Art-ul reprezintă, cel puțin pentru cunoscători, comics-urile lui Lichtenstein, o Marilyin seriografată sub semnătura lui Warhol și multe alte exemple celebre. Printre cei pasionați de acest subiect, se numără și cei care nu sunt neapărat interesați de artă sau istorie, dar care au avut la un mod moment dat tangențe cu Pop Art-ul în mod inconștient prin caracterul lor omniprezent în societate, prin pătrunderea curentului până și în muzică, mass-media și poate cine știe? Un poster sau vreo copie a unei lucrări faimoase se află chiar în casele unora pentru simplul motiv că arată cool sau pentru că reprezentau vreo celebritate. Prin urmare, acest curent poate fi descris în linii mari ca accesibil din punct de vedere al gradului de abstractitate, la o primă vedere lucrările fiind chiar superficiale și minimaliste.

Această superficialitate este exploatată și de Andy Warhol care detronează expresionismul abstract alegând să abordeze teme de actualitate precum consumerismul, elemente urbane, televiziunea și lumea mondenă, lucruri care încep să ia amploare în anii 60’. Toate acestea sunt expuse artistic prin fotografie, pictură, sculptură, muzică sau film cu o agresivitate ironică, în culori vii, saturate la maxim, o arie cromatică  neexperimentată până atunci. Andy Warhol devine absorbit de fascinația lumii materiale, creându-și propriul univers glamour în excese cromatice, unde elemente ce ating zona narcisismului și extravagantului sunt binevenite, creând o dependență de contexte sociale perfecte. Prin ceea ce a creat a reușit de fapt să anticipeze o serie de vicii materiale ce vor deveni și mai pregnante în secolul XXI. De aceea, am putea spune că Pop Art-ul va fi nemuritor ca și curent artistic atât timp cât vom depinde de norme sociale, existând întotdeauna cineva care va dori fie să le minimalizeze prin această ironie electrică, fie să le sugereze cu sensul lor propriu, folosind metode nonconformiste.

Întrebarea care se pune acum este dacă Pop Art-ul, la fel ca și moda revine asemenea unui trend, în mod repetitiv până se descoperă ceva nou sau atunci când din punct de vedere inovativ nu mai are nimeni nimic de spus? Ceea ce îl face atât de versatil este faptul că a acaparat la un moment dat toate domeniile artistice cu ajutorul lui Warhol care a înființat „The Factory”, un adevărat sediu al artei unde întâlneai persoane publice importante, oameni din lumea politică, artiști stradali, regizori, actori, fortografi, oameni din industria muzicii, pictori.  Adunând la un loc atâta materie din domenii diferite, curentul a căpătat o doză de liberalism ce îl face relevant și azi, fapt ce e foarte evident în diverse lucrări prin exprimarea directă a sexualității și evidențierea frumosului în lucruri banale sau care sunt deja mult prea cunoscute, prin adăugarea unei senzualități departe de subtilitate.

Sunt aceleași lucruri pe care le vrem și azi, nu-i așa? Și dacă a le exprima liber înseamnă să le exagerăm până când obținem fascinația estetică a publicului, atunci hai sa dăm saturația secolului XXI la maxim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.