Horia Colibășanu, la cea mai importantă etapă a expediţiei din 2018

0
Horia Colibasanu Everest 2018

Horia Colibășanu, cetățean de onoare al municipiului Slatina, oraș unde a terminat școala generală și liceul, este acum în tabăra de bază situată la 5400 metri altitudine şi aşteaptă un interval de 5 zile cu prognoză de vreme bună, condiţie esenţială pentru succesul proiectului din acest an.

În ultimele săptămâni, a parcurs de mai multe ori traseul de urcare până la 7000 de metri altitudine, l-a echipat împreună cu colegul său Peter Hámor (53) astfel încât, în urcarea finală, să aibă cât mai puţin echipament.

Ultimele săptămâni au fost destul de grele. Am muncit enorm la echiparea traseului. Am pus peste 350 de metri de coardă ca să asigurăm porţiunile cu gheaţă, am cărat mult echipament. Suntem în base camp acum şi s-ar putea să coborâm până la 4500 de metri, să ne odihnim în aşteptarea ferestrei de vreme bună. Avem nevoie cam de cinci zile cu vreme bună pentru a putea porni”, a transmis Horia Colibăşanu.

Colibăşanu a mai adăugat că ascensiunea finală va avea loc până cel târziu în 25 mai când se termină sezonul de primăvară în Himalaya, perioada cu vreme favorabilă expediţiilor la peste 8000 de metri altitudine.

E important pentru noi că suntem bine, starea noastră de sănătate e bună, aclimatizarea a decurs ok, recuperarea după efort e ok, tot ce mai avem nevoie e să ţină şi vremea cu noi. Suntem cu ochii pe soare, vânt, prognoze, doar despre asta vorbim mai tot timpul”, a spus Horia.

Horia Colibăşanu a plecat în exediţie în 28 martie 2018, urmând să se întoarcă în 3 iunie.

În 2018, Horia Colibăşanu şi-a propus un proiect deosebit în Himalaya, la altitudine de peste 8000 de metri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.