La ce te gândești când auzi de comunism?

steag comunist

Comunism! Când auzi acest cuvant te gândești la o perioadă din trecutul României, o pată neagră care nu e chiar așa departe din punct de vedere istoric.

Avem aproape 30 de ani de când am ieșit din comunism și doar 100 de ani ca țară unită. Pentru România, o țară nu tocmai experimentată în ale democrației, rănile comunismului au rămas înfiripate adânc în conștiința națională.

Eu sunt născut după revoluție, la vreo 7 ani după „fericitul” eveniment, iar tot ce știu despre comunism sunt lucruri aflate din povești, de pe la școală și din documentare. Ca mine sunt mulți, mulți care și-au format o părere despre acea perioadă doar din auzite, dar cel mai important e că toată lumea știe ceva despre comunism.

Poveștile cu programul de 2 ore la TV le știm toți, pe alea cu apa caldă și cele despre curent, dar din câte am aflat, asta ar fi avut loc doar pe la sfârșitul perioadei comuniste, din cauză că Tovarășul Președinte a vrut să plătească toată datoria externă pe care o avea România. Surpriză mare e că a și reușit, dar cam târziu. În ’89 oamenii erau deja sătuli de toate restricțiile pe care le aveau si nu au mai putut aștepta.

Din câte am înțeles, tot în perioada asta de final, mâncarea și orice alt aliment erau vândute în rații, aveai o cartelă și o cantitate fixă, rămâneai fără, așteptai luna următoare.

Hai să o luam de la început, adică din momentul în care au apărut comuniștii pe la noi. Mișelește aș putea spune, toți știm povestea cu abdicarea Regelui Mihai și că rușii și-au cam băgat coada prin partea asta a Europei. Am tot avut reforme, naționalizări, țăranii nu prea mai erau liberi, pentru că nu mai munceau pământul lor, ci pe cel al statului. Era fix ca pe vremea boierilor, dar toată treaba era ambalată mai frumos.

În perioada lui Ceaușescu, România a cunoscut o „modernizare” făcută pe repede înainte. Apăreau blocuri și orase ca ciupercile după ploaie și o dată cu ele fabrici, combinate și alte „locuri de muncă”. Da, toți aveau un loc de muncă și o casă dată de stat, asta era bine, dar te întreb ce puteai să faci cu banii pe care îi câștigai? Din câte am auzit nu prea multe, că nu era ca acum să cumperi ce si când ai tu chef.

De cozile alea care se formau și cu o zi înainte sunt sigur că știți toți, povesteau ai noștri cum stăteau la coadă cu rândul pentru o sticlă de lapte.

Se fugea din țară pe rupte, unii aveau noroc și ajungeau pe malul sârbesc spre libertate, am auzit și că cei care erau prinși, dacă nu erau omorâți, treceau prin niște orori greu de imaginat. S-ar fi lansat și o zicală în timpurile alea: „Decât să vină la pușcărie cu pachet, mai bine la cimitir cu o floare”, își spuneau românii care erau pe cale să fugă. Pe malul sârbesc al Dunării se află multe cimitire pline cu cruci fără nume, cimitire care sunt pline de români care au încercat să fugă si au fost duși de Dunăre pe malul sârbesc, români fără viață. Cel puțin așa spun autoritățile locale. Se zice și că grănicerii erau cruzi, nu stăteau la discuții, ei aveau un ordin și îl executau: oricine vrea să fugă trebuie prins sau omorât.

E clar că perioada asta comunistă nu a fost deloc cea mai bună din istoria României, și este clar că am rămas cu răni care se mai văd și astăzi, de la cozi până la pile, de la contracte prin cunoștințe până la punga cu pungi din casă. Să sperăm că totuși perioada aia ne-a călit și că urmează să ne îndreptăm numai spre bine de acum, chiar dacă în aproape 30 de ani de libertate nu s-au schimbat chiar așa multe.

Avatar
Mădălin este un tânăr slătinean, student la jurnalism, pasionat de scris.
DISTRIBUIȚI