Luminița Țecu, transformă hainele în opere de artă

0
luminita tecu

Luminița Țecu, o tânără și talentată pictoriță din Slatina, absolventă a Colegiului Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, a reușit să transforme obiectele vestimentare obișnuite în adevărate opere de artă. 

Pentru a înțelege unde își găsește inspirația, cum a ajuns să picteze pe haine și cum arată viața unui artist, i-am pus câteva întrebări.

Când ți-ai dat seama că vrei să ajungi pictor?

De mică, în generală deja desenam, iar mama a fost cea care ne-a îndrumat spre pictură pe mine și sora mea geamănă. Cu toate acestea, am urmat o școală într-un domeniu diferit, ea a ajuns asistent medical în Anglia, iar eu, cu toate că am urmat aceeași școală, nu am profesat și am continuat să pictez, să îmi urmez acest vis.

Dacă nu erai pictor, ce ai fi fost?

Îmi place foarte mult sportul, sunt „obsedată” de fitness și mi-ar fi plăcut să fiu antrenor.

Ai vrut să renunți? Ți-a pus cineva bețe în roate?

Nu neapărat. După ce am născut (n.red. Luminița are o fetiță) mi-a fost mai greu să pictez, am luat o mică pauză, dar apoi am reînceput.

Ce te inspiră? 

Muzica. Ascult foarte multă muzică, în special instrumentală, mai agitată, care mă face să pictez. Pictez mult în cuțit, în ulei, linii.

Ce te face fericită?

Fetița mea și pictura. Sunt fericită că sunt sănătoasă, că sunt bine și pot să îmi urmez pasiunea.

Este lumea interesată de artă?

Da, dar pe gratis! Chiar mi-a spus o fată că ar vrea o geacă personalizată, pictată, dar o costă ceva? A fost ciudat, pentru că oriunde muncești, indiferent de domeniu, trebuie să ai și tu un beneficiu, un câștig cât de mic.

Este Slatina un loc propice pentru un pictor?

Nu numai Slatina, nicăieri în România nu este un loc propice pentru un pictor. Sunt puține comenzi, probabil sărăcia este una din cauze, iar dacă există oameni cu posibilități, care își doresc tablouri, se orientează în funcție de numele pictorului, să fie cât mai cunoscut.

Cum îți valorifici talentul? Poți să trăiești numai din pictură?

Nu. Mă ajută și părinții, iar din pictură câștig ocazional.

Care este lucrarea care te face mândră?

Lucrările realizate în tabăra de pictură din Delta Dunării. Sunt lucrări pe care le-am expus și le-am realizat alături de pictori foarte cunoscuți. Sunt pictate în cuțit, o casă pe un ponton, o pescărie.

Cât îți ia să realizezi un tablou?

Îmi ia de la câteva ore, la câteva zile. Mai revin asupra lucrării, vreau să mai pun ceva, să mai adaug o linie, depinde de stare.

Sunt costisitoare ustensilele necesare unui pictor?

Cu cât sunt mai de calitate, cu atât sunt mai scumpe. Dar am mai și primit de la Centrul Cultural, în tabere.

Ce îți place sa pictezi cel mai mult? Peisaje, oameni?

Pictez mai mult abstract, bucăți din oameni, mai neclar, foarte mult în cuțit, iar acum pictez pe haine, îmi place foarte mult.

Ți-ai făcut vreodată un autoportret? 

Nu. Nu îmi place să redau portrete în stilul obișnuit. Pot să redau trăsăturile cuiva din fotografii, dar este mai dificil de realizat un portret unui om care stă în fața ta.

Ai avut expoziții?

Nu am avut o expoziție în Slatina, doar în tabere. Am ocazia să expun, dar este nevoie de un anumit număr de tablouri.

Unde te vezi în viitor?

Mi-ar plăcea să colaborez cu cineva, un designer vestimentar, să îi pictez hainele pe care le face.

geaca pictata luminita tecuDe ce haine pictate?

M-am gândit să fac altceva, nu neapărat mai comercial, dar mai deosebit. Am văzut că lumea se uită pe stradă când porți o haină pictată.

Unde le vinzi? Cât costă?

Pe internet, pe pagina mea de Facebook, prin prieteni. Prețurile depind de complexitate, pot să pictez pe haine proprii, sau aduse de clienți. Cea mai ieftină a fost 100 de lei, iar cea mai scumpă, o geacă pictată cu Mickey Mouse și Donald, la un preț de 700 de lei.

Am avut ocazia să colaborez cu un magazin online din București, dar voiau să pictez tricouri ca producție de masă, ca la xerox. Mi-a părut rău de munca depusă și nu este corect să ne batem joc de artă.

Ce fel de haine faci?

Pictez pe orice, piele, teneși, blugi, genți, depinde de ce vrea fiecare. Folosesc culori speciale pentru textile, care nu se pierd în timp. Mai degrabă se duce materialul, iar vopseaua rămâne. Fac haine pentru oricine, atât fete cât și băieți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.