Moartea speranței

0

Pe ultimul drum, condusă în întuneric, stătea ultima fărâmă de speranță. Era scris în stele să îi respectăm tăcerea… 

Se juca în cenuşă. Ştia ca cerul îi e martor, dar continua. Luna îi veghea liniştită jocul, aparând-o de Soare. Nimeni nu putea să îi strice jocul.

Dar, astăzi, Soarele i-a fost martor. A privit amuțit evenimentul, distrus de faptul că nu işi putea lăsa razele să o spulbere. Tragedia face ca ființa să nu fie singură; să fie însoțită şi de alte ființe care să se amuze de cenuşă. Totul, cu un scop- pentru a se lăuda zeilor, care, în neştiința lor, i-au aplaudat, erau mândrii de ei! Şi Luna la fel!

În timp oamenii ascultau cu lacrimi în ochi tăcerea, ființele râdeau de lacrimile lor! Şi, Doamne, dacă ai fi văzut ce lacrimi aveau oamenii, te-ai fi cutremurat! Ai fi pus un astru în locul Soarelui şi l-ai fi trimis chiar pe dânsul pe Pământ pentru a îi orbii cu lumina dumnealui. Speranța murise, luând-o pe drumul îngerilor!

În prostia lor, ființele nu i-au respectat tăcerea. Şi-au continuat jocul, bătându-şi joc de ultima speranță! Aceasta este societatea în care trăim, o societate lipsită respect. Suntem exact în locul în care ne-a părăsit Caragiale şi, încă, nu dorim să mergem înainte!

S-a stins şi ultimul rege al României, lăsând în urma-i jale şi durere. S-a stins, luând în lumea celor drepți şi monarhia. Acum, regele Mihai este din nou împreună cu regina Ana, în Ceruri!

Rămas bun, Majestate!

„Mi-e regele bătrân, bătrân şi singur

mi-e regele bătrân, bătrîn şi singur
stă drept şi nu-i ţinut de subsuori
regatul lui s-a sfărîmat demult
din el rămase-un câmp cu lumânări

născutu-m-am când el pleca din tronu-i
la şcoală despre regi n-am auzit
dar în biserica din satul meu
era un sfânt mai altfel zugrăvit

tata mi-a spus că-i regele şi-atunci
am înţeles că noi avut-am rege
şi ce lipsea din mintea mea-ncepu
cu teamă şi răbdare să se lege

azi a murit regina-i născătoare
fidelă şi când regele era
doar amintirea vremii de demult
iar ea ca o ţărancă asuda

cortegiul va merge în tăcere
spre-al Argeşului cimitir acum
nădăjduiesc să nu-l întoarcă iarăşi
vreun preşedinte proţăpit în drum

e regele bătrân, bătrân şi singur
stă drept şi nu-i ţinut de subsuori
regatul lui s-a sfărîmat demult
iar el priveşte suveran spre zări
şi-i dus, ca ţara lui de lumânări”

Lucian Avramescu, 1 august 2016, Sângeru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.