„Nu este Crăciun dacă nu îți ajuți semenii”

0
aldea constantin

Cu scopul de a ajuta copiii cu posibilități reduse și de a aduce bucurii în sufletele celor mai puțin norocoși, părintele Constantin Aldea a pus bazele Centrului Social al Episcopiei Slatina, menit să încurajeze oamenii să participe la buna dezvoltare a societății, fie lucrând, mergând la școală sau făcând voluntariat în cadrul asociației. Părintele se ocupă și de Parohia din Teslui, unde desfășoară, de asemenea, activități caritabile și sociale.

La momentul de față, în cadrul centrului sunt 36 de copii care alături de părintele Aldea și voluntari desfășoară activități educative, artistice și caritabile. Recent, copiii cărora le lipseau rechizite și materiale necesare pentru școală au primit ghiozdane complet echipate cu toate cele necesare, iar în câteva cazuri, chiar și uniforme școlare. Prin astfel de activități, părintele Constantin Aldea dorește ca în inimile copiilor să apară dorința de a merge la școală și de a participa la orele de curs fără a duce grija materialelor ce lipsesc.

„Am avut, la un moment dat, un băiețel care nu putea merge la școală pe parcursul iernii pentru că nu avea încălțămintea necesară”, povestește părintele. „Astfel, ne-am hotărât ca pe lângă rechizite să începem să achiziționăm și haine pentru copii, pe care le putem primi, de asemenea, și din donații.”

Din donațiile voluntarilor, copiii au primit haine de iarnă pentru a se asigura că nu vor mai pierde zile de școală din cauza lipsei acestora.

Organizează ateliere de creație și concursuri

Aici au loc ateliere de creație ce au ca scop dezvoltarea creativității copiilor, în cadrul cărora sunt desfășurate activități precum crearea de felicitări sau quilling, împodobirea centrului cu decorațiuni de Crăciun handmade sau realizarea de icoane. De asemenea, sunt organizate tabere și concursuri de creație la nivel de Parohie, la care pot participa toți copiii interesați.

„Singura problemă care apare la aceste concursuri este că sunt foarte multe lucrări foarte bune”, mărturisește părintele. „Întotdeauna ne este greu să facem o distincție între ele și să decidem care va fi cea care va obține premiul I, cea care va obține premiul II și așa mai departe. Anul trecut, de exemplu, tematica acestui concurs a fost <Preoți care au suferit în închisori creștine>, iar unele filmulețe realizate de c o p i i ne-au sensibilizat până la lacrimi.”

Anul acesta, tematica este <Păstrarea tradițiilor și obiceiurilor creștine>, putând fi realizate atât creații literare, cât și filme documentare. „Facem parte dintr-un program numit <Masa bucuriei>, în care fiecare parohie trebuie să asigure masa pentru cel puțin două familii”, spune acesta. ”Așa strângem alimente, iar uneori gătim și ne adunăm toți pentru a lua masa cu toții, împreună”.

Parteneriat cu supermarketuri

De asemenea, centrul are parteneriate cu supermarketuri pentru a asigura hrana celor cu posibilități financiare reduse. „Multe supermarketuri aruncă produsele care sunt în prag de expirare, plătind sume mari de bani pentru a le trimite să fie distruse. Am luat legătura cu unul dintre aceste supermarketuri, care din fericire a înțeles inițiativa noastră și a acceptat să doneze alimentele care erau la câteva zile distanță de expirare. Este păcat să fie distrusă atâta mâncare, având în vedere că sunt atât de mulți oameni care nu au absolut nimic și care s-ar bucura să o primească.”

Astfel, în fiecare lună sunt strânse alimente și le sunt oferite oamenilor, care pleacă din centru cu pungi întregi de mâncare. „În ultimul timp vin din ce în ce mai mulți copii la parohia noastră”, spune părintele. „Acum sunt în jur de 60 de copii cu totul, dintre care mai vin și mai pleacă. Toți sunt dornici să ia parte la activitățile noastre, lucru care nu poate decât să ne bucure. Parohia este mică pentru numărul de copii care participă la activități și este neîncăpătoare”.

De asemenea, în cadrul centrului sunt organizate serbări cu ocazia sărbătorilor precum Paște sau Ziua Copilului. În acest scop, cu ocazia Crăciunului va avea loc o serbare unde copiii vor recita poezii, colinde, și vor prezenta o scenetă; mai mult decât atât, copiii vor primi cadouri de la Moș Crăciun drept răsplată pentru faptele bune din acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.