Pasărea vopsită

0

Însă cartea, ca şi băieţelul, a făcut faţă cu bine atacurilor. Instinctul de supravieţuire nu poate fi încătuşat. Poate fi imaginaţia, mai mult decât băieţelul, împrizonierată? – autorul

„Pasărea vopsită” este un roman scris de Jerzy Kosinski în anul 1965. Evenimentele se desfăşoară undeva în Europa de Vest cazută pradă celui de al doilea Război Mondial. Cartea spune povestea unui băiat de şase ani lăsat de părinţii săi într-un sat considerat sigur. Pe tot parcursul cărţii băiatul vede şi simte războiul în toată urăţimea lui.

Publicată în S.U.A. şi Europa de Est, dar interzisă în ţara natală a autorului: Polonia, cartea a dat drumul unor numeroase controverse. Pe de o parte este criticată că ar fi scrisă din interese politice şi ar face evenimentele să fie mult mai oribile decât au fost în realitate; în timp ce pe altă parte este criticată de supravieţuitori că ar fi diminuat din brutalitatea războiului. Un alt lucru care a stârnit discuţii este dacă romanul este sau nu o autobiografie. Dovezi există în ambele teorii: surse afirmă că autorul într-adevăr a fost trimis într-un sat îndepărtat şi a fost nevoit să înfrunte atât furia sătenilor, cât şi a naziştilor, iar majoritatea celor petrecute ar fi reale. Cu toate acestea, în Prefaţă a declarat că doreşte ca viaţa romanului să fie independentă de viaţa lui.

Scrisă cu inocenţa Micului Prinţ care a ajuns prima oară pe un tărâm necunoscut, „Pasărea vopsită” este o carte sfăşietoare despre cum destinele umane se schimbă sub influenţa altora. Băiatul „evreu sau ţigan” este condamnat să trăiască într-un Univers „prezent fictiv atemporar, neîngrădit geografic sau istoric”. Trăieşte într-o lume a superstiţiilor, în care oamenii se vindecă consumând puroi de la morţi, în care sunt aproape îngropaţi în pământ pentru a se vindeca de ciumă şi în care fantomele îşi fac veacul. Veşnic bătut şi umilit, copilul cu ochi negri şi păr negru care nu se potriveşte peisajului format din oameni cu ochi albaştri şi păr blond, din al cărui punct de vedere se narează suferă de o muţenie interioară marcată şi de lipsa dialogului din roman.

Copilul crede cele auzite din cauza naivităţii specifice vârstei. Crede ca trebuie să moară evreii care în camera de gazare scrijeleau pe pereţi diferite mesaje şocante, precum:” aici ţinem companie morţii; vrei să trăieşti pentru că şi ceilalţii trăiesc; eşti un număr care se mişcă, fără valoare”, pentru că l-au răstignit pe Iisus. Cu toate acestea, băiatul ia asupra lui vina faptului ca este bătut constant: nu s-a rugat lui Dumnezeu, iar „Dumnezeu nu poate fi păcălit.”. Din această perspectivă relaţia băiatului cu Dumnezeu devine un loc de refugiu.

Una dintre scenele dramatice ale acestei cărţi este acea când copilul compară aspectul unui soldat nazist cu o icoană din biserică.

O scenă brutală este cea în care un ţăran vopseşte păsările special pentru a le vedea ucise de suratele lor. O a treia este atunci când unui iepure pe jumătate viu îi este luată o parte din piele. Îşi revine din ameţeală şi fuge cu jumătate de piele atărnându-i. Din păcate pentru el, este omorât în scurt timp.

Este un roman brutal, din punct de vedere al evenimentelor oribile ce se desfăşoară de-a lungul celor 20 de capitole. În fiecare capitol băiatul este fie într-un alt sat, fie sclav la altă familie. Băieţelul trece printr-un crud proces de maturizare: observă propriul corp cum se schimbă, începe să pună întrebări. Această maturizare este întreruptă de războiul ce vine cu naziştii, aducând cu ei moartea pentru evrei. Scene oribile au loc: femeile şi fetiţele sunt violate, o mulţime de evrei pier ucişi în lagăre, o mulţime de oameni sunt torturaţi şi omorâţi. Dar soarta băiatului se schimbă când apar ruşii. Un nou drum i se deschide în faţă. Acum, pasărea vopsită începe să recunoască o limbă ce îi fusese luată.

Romanul este greu de digerat, emoţionant şi foarte greu de uitat. Şocantă, din prisma evenimentelor, cartea nu numai că surprinde un trecut real exterior, ci şi sufletul unui biet copil care a trebuit să rătăcească ani într-un teritoriu necunoscut.


Încercam să-mi eliberez din strânsoarea pământului aripile îngheţate. Întinzându-mi membrele, mă alăturai stolului de corbi.

Începuse să mă bată şi mai des. Uneori când mă întreba ceva în mijlocul unei rugăciuni, nu-i răspundeam imediat, de teamă să nu pierd zilele de îndurare… . Îmi închipuiam numele meu rostit la adunările îngerilor,…apoi la ale sfinţilor mici, mari şi astfel, din aproape în aproape, până la tronul ceresc.

 

De undeva de deasupra, Dumnezeu îi dirija pe toţi. Întelegeam acum de ce El nu-şi putea permite să piardă timpul cu o gâză mică şi neagră ca mine. Avea armate uriaşe, nenumăraţi oameni, animale şi maşini care se luptau sub El. El trebuia să hotărască cine va câştiga şi cine va pierde; cine va trăi şi cine va muri.

Ţăranii spuneau că fumul din crematorii se ducea direct în rai, transformându-se într-un covor moale la picioarele lui Dumnezeu, fără măcar să murdărească.

Titlu: Pasărea vopsită

Autor: Jerzy Kosinski

Editura: Karpatia

Număr pagini: 240

Disponibilă: aici!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.