Unicornii (2)

sau despre condiția femeii

0

Seria „Unicornii” conține creații scurte, inspiraționale şi prezintă într-un limbaj foarte simplist realitatea contemporană. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare.

Agapina joacă şotron în spatele blocului. Părul de culoarea soarelui la Apus şi ochii verzi ca frunzele nucului văratic îi încununează chipul. Asemenea prințeselor din poveşti, Agapina era înzestrată cu o voce de privighetoare. Odată ce începea să cânte până şi melcii veneau în lentoarea lor să-şi cunoască maestra.

Tânără şi cu un viitor incert, Agapina prețuia clipa.  Nu a făcut liceul, deşi şi-a dorit asta din toată ființa. Visa să fie educatoare şi să lustruiască vocea copiilor prin cântece, dar condeiul destinului îi scrisese un alt viitor.

 Avea 14 ani, când doi ochi negrii i-au întins mâna pe stradă. Era luna lui Gerar şi natura era toată adormită. S-a uitat adânc în acei ochi: nu a văzut nimic! Erau ochi goi, fără emoții, trecut sau viitor! Ei ilustrau doar prima poartă prin care păşea în cruda-i realitate.

 Un an mai târziu ar fi trebuit să se nască Petronela. Nu s-a născut. Avea patru luni de când era în burta mamei în secunda în care ochii negrii au hotărât ca trupu-i firav să fie scos bucată cu bucată. I-a fost scoasă mai întâi inimă, cu tot cu o parte din sufletul Agapinei.

Agapina plânge. Agapina tace. Agapina merge cu capul în pământ. Agapina nu râde.
Ochii negri o privesc acuzător.

La 16 ani, Agapina aducea pe lume gemeni: o fată şi un băiat. I-a ținut strâns la piept de parcă Universul avea să se prăbuşească. Zi de zi, noapte de noapte, Agapina se ruga pentru un viitor bun copiilor ei, departe de săracie. Copii ei au crescut odată cu ea: ea cu un centimetru, ei cu mai mulți. Când îşi ducea gemenii în parc se întâlnea adesea cu foştii colegi, care o priveau cu ochi străini. 

Nu şi-a mai văzut părinții din ziua când a văzut întâia oară ochii negri.
Acum ochii o vizitează rar şi când o fac nici macăr nu îi capturează ochii vii. Ei îi cer totul.

În ziua când împlinea 18 ani, năştea la spital o fetiță. Lehuza nu s-a putut da jos din patul spitalului câteva zile. În dimineața zilei tomnatice când a făcut-o era singură. A deschis geamul şi a privit vreme de câteva minute ploaia. A plecat cu nou-născutul în ploaie, pe jos.Lângă gardul ochilor negri erau gemenii, alături de două plase cu haine. Tânăra a întrebat ochii ce se întâmplă şi un pumn i-a venit drept răspuns. 

Singură, cu trei copii, Agapina s-a aşezat la marginea unui bloc şi a dat drumul lacrimilor să curgă.

Timpul şi-a lăsat amintirile în aer, iar gemenii aveau vârsta de mers la şcoală. Agapina se întreba dacă şcoala mai are vreun rost în lumea asta. Cu toate acestea, şi-a trimis copiii la şcoală. Din bănuții câştigați din măturarea străzilor le-a cumpărat o carte cu poveşti. Copii citeau poveşti, iar Agapina se întreba ce o să dea mâine de mâncare copiilor.

În ziua în care a revăzut ochii negri era seară şi mergea la serbarea gemenilor. Nu a mai fost înspăimântată de vidul din ei. Şi-a continuat drumul.

Copii cântau. Agapina cânta cu ei. Copii i-au arătat coronițele. Agapina i-a felicitat. Gemenii terminau liceul, al treilea era încă în liceu. Gemenii erau la facultate, al treilea dădea admiterea la facultate. 

Când mătura străzile, doi ochi negri i-au venit în cale, dar aceştia erau închişi. Luau drumul sufletelor!

Cu mâna tremurândă i-a lăsat pe mormânt un trandafir şi un bilet, pe care, cu litere timorate scria: „pentru Petronela”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.