Clasa de dans popular Sprîncenata a fost înființată în anul 2014, la inițiativa instructorului – coregraf Carmina Nițu, din dorința de a aduce mai aproape de copii tradițiile și obiceiurile din folclorul românesc.
Din dragoste pentru jocul popular, a strâns în jurul său câţiva mici învățăcei, punând bazele unui ansamblu de dansuri tradiționale și preocupându-se de buna pregătire a copiilor, insuflându-le dragostea pentru folclor, tradiții si costumul popular românesc.
Talentul instructorului-coregraf cât şi eforturile dansatorilor au rodit apoi în numeroase reprezentaţii la nivel local și judeţean.
Clasa de dans Sprîncenata are în componență 30 de elevi cu vârste cuprinse între 4 și 20 de ani care-și doresc să transmită mai departe dansul popular. Micii dansatori provin, în marea lor majoritate, din familii defavorizate sau fără prea multe resurse financiare.
Sub numele de scenă „Magic”, Clasa de dans Sprîncenata pune la dispoziție o multitudine de stiluri de dans pentru diferite evenimente și ocazii. Programele artistice concepute pentru spectacole și diverse evenimente se disting prin complexitatea și expresivitatea coregrafiilor.
Calitatea artistică a spectacolelor și cromatica costumelor populare au făcut ca grupul „Magic” să reprezinte cu succes folclorul cu a sa spiritualitate în formele cele mai autentice.
„Să nu ne pierdem tradiția și obiceiurile, eu port portul românesc oriunde în țară.”, spune Carmina Nițu.
Membrii grupului fascinează prin forță, autenticitate, sensibilitate coregrafică.
„Părinții au privit această inițiativă cu dorință de implicare, având în vedere că în localitate nu se organizează activități extra-curiculare. Ei sunt dornici să-nvețe. Obosesc eu și ei spun încă o dată, domnișoară, încă o dată! De exemplu, Simianca au învățat-o în 15 minute”, mărturisește Carmina Nițu.
Dorința de a tinde către profesionalism precum și calitățile umane ale membrilor grupului folcloric au fost, de fiecare dată, la un nivel înalt, fapt reflectat de numeroasele spectacole susținute în cadrul diferitelor evenimente.
Buzz! Foto