1989: De la Moș Gerilă la Moș Crăciun

Acum trei decenii, pe străzile din România era o agitație nebună. Pe 25 decembrie 1989, românii nu au mai sărbătorit Crăciunul, au sărbătorit libertatea. Nu au împodobit bradul, ci au găurit steaguri și în loc să meargă cu colindul, au ales să meargă cu revoluția. Decembrie 1989 a fost despre libertate, despre spirit național, și despre dorința poporului.

Nu a fost deloc ușor și, deși în Europa se făcuse trecerea la democrație în mod pașnic, în România revoluția a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă și demonstrații desfășurate între 16 și 25 decembrie 1989, care au dus la căderea dictatorului Nicolae Ceaușescu și la sfârșitul regimului comunist.

Totul a început pe 16 decembrie când a izbucnit un protest în Timișoara, ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Pastorul a făcut comentarii critice la adresa regimului în mass media internațională, iar guvernul a considerat că a făcut declarații antiro-mânești. La cererea oamenilor din guvern, episcopul său l-a revocat din post, privându-l astfel de dreptul de a locui în apartamentul la care era îndreptățit ca pastor. Enoriașii s-au adunat în jurul casei sale, pentru a-l proteja de evacuarea ce îi era pregătita. Mulți trecători, printre care și enoriași ai unei biserici baptiste din apropiere, s-au alăturat protestului fără să cunoscă detaliile și aflând de la susținătorii pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricționa libertatea religioasă.

- PUBLICITATE -

În momentul în care a devenit evident că mulțimea nu o să plece, primarul, Petre Moț, a făcut câteva declarații, sugerând că s-ar fi răzgândit în privința evacuării lui Tőkés. În același timp, mulțimea crescuse amenințător și din cauză că primarul Timișoarei a refuzat să-și confirme în scris declarația împotriva evacuării pastorului, mulțimea a început să scandeze sloganuri anticomuniste. Au fost oprite tramvaie de pe care s-au ținut discursuri anticomuniste. O coloană de protestatari s-a deplasat spre Consiliul Județean Timiș pentru a discuta cu autoritățile. La ora 19:30 protestul s-a extins, iar cauza inițială a trecut în planul secund. În consecință, forțele de miliție și ale securității au fost trimise în scenă. Unii protestatari au încercat să pătrundă în clădirea care găzduia comitetul județean al Partidului Comunist Român (PCR). Securitatea a răspuns cu gaze lacrimogene și jeturi de apă, în timp ce miliția a recurs la forță și la arestarea multora. Protestatarii au ales să se mute în jurul Catedralei Mitropolitane și au plecat într-un marș de protest prin oraș, fiind din nou confruntați de forțele de securitate. Până dimineața, majoritatea protestatarilor au fost arestați de către forțele de represiune.

Cele întâmplate la Timișoara au ajuns rapid să fie relatate de presa internațională, iar jurnalele de știri de la radiourile Radio Europa Libera și Vocea Americii au descris evenimentele din vestul României.

Pe 18 decembrie 1989, în ziarul Scînteia Tineretului apare un articol care nu se potivea deloc perioadei din an, denumit „Câteva sfaturi pentru cei aflați în aceste zile la mare”, despre care se crede că a conținut instrucțiunii pentru protestatari.

La întoarcerea din Iran, pe data de 20 decembrie 1989, Ceaușescu are în față o țară cu o situație deteriorată. La ora 19:00, pe 20 decembrie, el a ținut un discurs televizat, transmis dintr-un studio TV situat în interiorul clădirii Comitetului Central, în care i-a etichetat pe cei care protestau la Timișoara ca dușmani ai Revoluției Socialiste.

La propunerea primarului capitalei, Barbu Petrescu, a fost convocată pentru 21 decembrie în jurul prânzului o mare adunare populară menită să exprime sprijinul populației față de conducerea de partid și de stat. Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceaușescu a evocat o serie de realizări ale „revoluției socialiste” și ale „societății socia-liste multilateral dezvoltate” din România.

Populația a rămas indiferentă, doar rândurile din față sprijinindu-l pe Ceaușescu cu scandări și aplauze. Acesta a fost incapabil să înțeleagă gravitatea evenimentelor și nu a știut cum să trateze situația. Aceste lucruri au ieșit din nou în evidență când a oferit, într-un act de disperare, creșterea salariilor muncitorilor cu o sumă de 200 de lei pe lună, și a continuat să laude realizările „Revoluției Socialiste”, neînțelegând că altă revoluție se desfășura chiar în fața sa.

Cu trecerea timpului, la București, au început să iasă în strada tot mai mulți oameni, iar acest fapt a dus la o reprimare propriu-zisă a mișcării. Protestatarii au fost întâmpinați de soldați, tancuri, Tab-uri, ofițeri USLA și ofițeri ai securității îmbrăcați în haine civile.

Cei capturați au fost adunați în puncte de colectare (unul se afla în fața Hotelului Negoiu, iar altul în spațiul aflat în fața fostului Minister al Comerțului Exterior – stația de troleibuze Piața Universitățîi), duși pentru identificare și înregistrare pe platoul fostei Miliții a Capitalei, iar apoi transportați la închisoarea Jilava. Vestea înăbușirii sângeroase a demonstrațiilor a ajuns în scurt timp la toată populația din București. Muncitorii de pe platformele industriale au plecat spre centrul Capitalei, iar baricadele miliției care trebuiau să le blocheze accesul s-au dovedit ineficiente.

La presiunea masei imense de demonstranți, forțele armate au început să fraternizeze cu demonstrații. Ministrul Apărării, Vasile Milea se sinucide, iar imediat după asta are loc o ședință de urgență a Comitetului Politic Executiv al partidului. În urma ședinței s-a hotărât cercetarea stării de necesitate pe teritoriul întregii țări.

Imediat după sinuciderea lui Milea, Ceaușescu l-a numit ministru pe Victor Stănculescu. Acesta a mărturisit ulterior că a început să joace la dublu, pe de o parte se arată loial cuplului Ceaușescu, iar pe de altă parte a început acțiuni care ar putea fi considerate drept lovitură de stat. El le-a ordonat trupelor să se retragă și să „parlamenteze” cu demonstrații.

Piața din fața sediului CC a fost ocupată de protestatari, iar Ceaușescu a luat o portavoce și a încercat să se adreseze mulțimii de la balconul clădirii CC. Văzând că soții Ceaușescu nu au cum să părăsească clădirea nici prin piață cu Tab-uri, dar nici prin tunelurile subterane, generalul Marin Neagoe a cerut elicoptere pentru evacuare. A ajuns un singur elicopter, care urma să îl ducă pe Ceaușescu și pe soția sa la unul dintre cele trei puncte de comandă militară secrete, cel mai probabil la cel din zona Pitești.

După mai bine de o săptămână de mișcări revoluționare, mișcarea din România s-a încheiat cu judecarea și asasinarea cuplului prezidențial Ceaușescu.

- PUBLICITATE -