Am cunoscut iubirea, tristețea, dezamăgirea. Am simțit cum e să iubești și să primești iubire. Am simțit și cum e sa iubești fără sa primești iubire. Am trecut prin dragoste de o vară, de o toamnă, de o iarnă, de o primăvară. Am trecut prin iubire de lungă durată, genul ăla de iubire care crezi ca nu se va termina. Am cunoscut persoana cu care credeam ca o sa îmi întemeiez familia, am lăsat-o să plece. Am suferit, am plâns.
Am zâmbit, am râs. Am întâlnit persoane temporare, prea multe. Am întâlnit oameni care au rămas, îi am cu mine. Am avut prieteni buni, mi-au devenit familie. Am întâlnit persoane de la care am învățat ceva, le mulțumesc. Am întâlnim persoane care doar mi-au fost episoade în viață, le mulțumesc și lor. Am dat de oameni care au avut impact puternic asupra mea fără să facă nimic, de mai multe ori.
Am făcut greșeli, le tot repet. Am fost plecat departe, dorul de casă m-a adus înapoi. Am purtat ură, de scurtă durată. Am cutreierat țara, mi-am lăsat sufletul la munte. Am văzut orașe, m-am îndrăgostit de luminile nopții. M-am îndrăgostit la prima vedere, în repetate rânduri. Am iubit, am iubit mult. Mi-am lăsat sufletul deschis, a ajuns dezastru. Am ridicat ziduri în jurul lui, au apărut oameni care le-au sărit. Au lăsat dezastru în urma lor. L-am scos din piept, au apărut oameni care l-au pus la loc. Și ei au lăsat dezastru. Am crescut, nu m-am maturizat.
20, cea mai frumoasă vârstă!
