Fiecare generație are tabieturile, frumusețile și defectele ei. Nimeni nu are dreptul de a critica o ge- nerație nouă, însă toți putem să ne exprimăm opinia și să tragem concluzii despre aceasta.
“Generația cu cheia la gât” îi cuprinde pe copiii născuți între 1990 și 2000, copii care și-au început viața socială în fața blocului, la primul joc de “șotron” sau de “pitulatea”, jocuri care uneori îi uneau, alteori îi făceau să se certe.
Ora de ieșire era undeva pe la prânz, uneori chiar dimineața, nu prea conta pe la cât, ieșeai când te chema vecinul de la doi afară sau când te striga la geam colegul de bancă. De intrat în casă intrai când se lăsa seara, ca să le faci loc celor mai mari. Ăștia ”nu ne lasă să dormim și sunt niște golani”, după cum spuneau părinții acelei perioade. Ce nu știau ai tăi este că tu visai să fii ca ei, pentru că stăteau târziu și nu le păsa că a doua zi au școală, iar părinții nu îi certau pentru asta.
Noi încă am prins Monopoly-ul și Europolis-ul întinse pe covor, jucam de ne săreau capacele și sigur ne certam până la sfârșitul jocului. Tot din joacă spărgeam cam orice însemna bibelou, când venea vecinul pe la noi și trânteam un fotbal în sufragerie, pentru că ”pe mine mă lasă, mă, mama, nu o deranjează”. Dar de unde, venea obosită de la serviciu, uneori nervoasă și vedea ca îi mai lipsesc din micile artefacte așezate pe mobilă: ”Unde e bibeloul, copile? Nu știu, mama. A fost vecinul la tine? Da.” Și se ducea imediat spre coșul de gunoi unde se găseau rămășițe din fostul bibelou. Nu îți făcea nimic, dar te amenința că o să afle și tatăl tău când va veni de la serviciu.
Pentru tine, cartierul era un fel de țară, iar restul orașului era Europa, și cum pe vremea aia noi nu făceam parte din UE, să ieși din țară devenea o adevărată provocare. Dacă era un concert în oraș și tu voiai să te duci trebuia să te confrunți cu întrebările stoc: ”Cu cine? Când? Cât stai? Sigur te duci acolo?”.
Prima “ieşeală în club” avea loc prin clasa a-IX -a, la balul bobocilor și principalul obiectiv era să te îmbeți, lucru care se rezolva ușor cu 2-3 beri băute pe ascuns, cumpărate de prietenul ăla din clasa a-XII-a, care a fost în organizarea balului.
După, începe viața de liceu, unde faci combinații, umbli după fete și în care, vreo trei ani, nu prea te interesează de medii, note și școală în general. Te ajunge și pe tine febra banului și începi să mai miști câte ceva. Ca băiat mai vinzi câte un telefon, mai un bilet la pariuri, este destul de simplu, dar când ești fată, treaba se complică.Trebuie să înveți puțină manichiură, ceva lucruri despre machiaj, mai o coafură și apoi intri în lumea micilor antreprenori. Durerea începe în clasa a-XII-a, când te trezești că nu știi absolut nimic, că habar nu ai care a fost scopul lui Arghezi pe pământ și de ce era el așa poet. Atunci începi să faci meditații, să tragi din greu sî iei ”măcar un șase, acolo”. Partea și mai urâtă este că tot atunci intră în ecuație permisul, mașina, atmosfera incendiară din cluburi și fetele alea cu care ai vrea să mergi la un film.
