„Niciodată nu am visat ca voi ajunge aici, am avut o copilărie cu multe lipsuri, enorm de multe lipsuri… Când am avut totul mi-am dat seama că sunt extrem de nefericită… că ceea ce contează cel mai mult în viață sunt lucrurile simple, cele ce nu se pot cumpăra cu bani.”
Aşa începe povestea de viață a Ionelei Pescaru, o tânără din Slatina, care de-a lungul vieții a învațat foarte multe lucruri cu şi despre oameni.
„Povestea mea a început la 25 de ani, până la această vârstă eram o persoană nesigură, nu aveam încredere în mine, mă consideram urâtă şi neimportantă. În momentul în care am atins pragul celor 30 de ani şi am privit cumva în spate…. m-am dat cumva cu capul de pragul de sus şi am văzut că tot ceea ce realizasem era un copil extraordinar. Doar asta mă făcea mândră, în rest….nimic.”
După doisprezece ani de muncă în Spania a vrut să vină acasă, în România, dorindu-şi să-şi deschidă ceva dar era nesigură, nehorarâtă. La început voia să-şi deschidă o ciupercărie, apoi o florărie, iar în cele din urmă o hală cu flori.
Într-o zi, făcând curățenie într-o casă, a găsit o hârtie pe care scria că se organizează cursuri sâmbata şi duminica. Rămânând în weekend fără loc de munca, s-a dus la acea şcoală particulară şi s-a înscris. Şi-a întâmpinat profesoara cu un surâs şi fiind foarte sigură pe ceea ce-şi doreşte i-a marturisit : „Eu muncesc în case ca femeie de serviciu şi-mi câştig banii singură. Dacă nu sunt bună în acest domeniu nu vin să-mi mai pierd timpul”.
S-a înscris, iar după şase luni de zile a devenit cea mai bună dintre colegii săi. Şi-a cumpărat acasă un manechin şi îl coafa seara când ajungea de la serviciu.
După nouă luni a plecat de la școală pentru că nu mai avea ce să învețe. A făcut timp de un an ucenicie într-un salon. Mergea sâmbăta la prima ora şi pleca seara târziu. Făcea curat, ştergea geamurile, epila, coafa, machia… erau lucruri pe care nu ştia să le facă însă avea un cod secret cu şefa sa. „În momentul în care nu ştiam să fac ceva sau ajungeam într-un punct mort spuneam că am ceara sus la încălzit şi atunci ea (şefa mea) venea şi continua. Încetul cu încetul, am învățat să fac totul acolo, prin ucenicie.”
„Făceam curat în doisprezece case, munceam de luni până luni, nu aveam liber nici macar o zi. Erau zile când nu avem timp nici măcar să mănânc. În străinătate am muncit pentru milionari, care nu făceau nici o diferență între oamenii cu care colaborau şi oamenii care lucrau pentru ei. Eram considerați colegi, nu conta că eu măturam şi ceilalți erau directori, discuta cu toți la fel, nu făcea diferențe. Am avut foarte multe de învățat, am învațat să iubesc oamenii, să respect, să fac alegeri corecte. Din acel moment şi-a propus să nu mai treacă o zi fără să-nvețe ceva. A doua zi s-a înscris la facultate în Madrid. Făcea două ore dus, două ore întors pentru a ajunge la job. A început să citească, iar la fiecare trei zile termina o carte. S-a separat de oamenii care nu-i aduceau nimic folositor, s-a retras într-un colț şi şi-a văzut de facultate. Ajungea acasă şi adormea cu capul pe cărți.”
În prezent are propriul salon în Slatina, Salonul Dreams, aflat pe str Str Libertatii, Nr.9, Bl.9, Sc.A, parter, în zona școlii generale „Nicolae Iorga” (fosta Școală Nr. 5).
„Liniştea mea este mult mai importantă. Banii pentru mine nu reprezintă decât un mijloc de supraviețuire. Nu-mi doresc nimic material. Nu am planuri pe termen lung. Vreau să râd, să am sănătate şi să mă bucur de fiecare lucru mărunt pe care mi-l oferă viața.”
