Alro dotează laboratoarele unui colegiu din Giurgiu

Alro S.A. sprijină olimpicii români la fizică prin dotarea laboratoarelor Colegiului Național Ion Maiorescu din Giurgiu. Compania a oferit o sponsorizare de 100.000 de lei pentru achiziționarea de laptopuri, videoproiectoare, imprimante și alte aparate multimedia, astfel încât activitatea să se desfășoare la cele mai înalte standarde.

„În mod tradițional, elevii români au avut rezultate deosebite la concursurile internaționale de fizică sau matematică, iar acești elevi pot deveni specialiștii de care noi avem nevoie în viitor”, a declarat Gheorghe Dobra, Directorul General Alro. „Ei sunt acum la momentul la care au nevoie de susținerea noastră, pentru a putea avea rezultate deosebite și pentru a se califica în meserii unde noi avem nevoie de bagajul lor de cunoștințe. De aceea am decis să ne implicăm activ în asigurarea unei baze materiale necesare desfășurării stagiilor de pregătire, contribuind, astfel, la crearea unei baze de viitori specialiști de care să beneficieze economia României”.

Prin dotarea laboratoarelor de fizică, fiecare grupă de elevi poate efectua toate lucrările de laborator prevăzute în programa de fizică, inclusiv experimentele necesare olimpiadelor și concursurilor școlare, pe domenii, cum ar fi electricitate, termodinamică și căldură, mecanică, magnetism, optică.

„Pe lângă desfășurarea de activități practice de către elevi, dotarea laboratorului de fizică cu tehnologie nouă și performantă îi ajută și pe profesorii care pot realiza și experimentele mai dificile, care se pot efectua acum pentru toate domeniile catedrei de fizică”, a declarat Petre-Mihai Cornea, Șeful catedrei de fizică de la Colegiul Național Ion Maiorescu, Giurgiu.

Alro investește în învățământul tehnic

Alro are o strategie complexă de susținere a învățământului tehnic din România. Compania a înființat, în colaborare cu Colegiul Tehnic Metalurgic din Slatina și cu sprijinul Primăriei din Slatina prima clasă de învățământ profesional dual din județul Olt, cu 27 de elevi care fac pregătire teoretică și practică pe parcursul a trei ani și care se vor califica în meseria de mecanic utilaje și instalații în industrie.

Alro asigură stagiul profesional și oferă o bursă lunară de 200 lei, pentru fiecare elev, precum și o masă caldă în fiecare zi, pe perioada desfășurării stagiului de pregătire. Alro a întreprins, de asemenea, demersuri pentru înființarea unei noi clase, în anul școlar următor, care va avea specializările de electrician și mecanic utilaje și instalații în industrie. Clasa ar urma să aibă 28 de locuri.

Compania se implică, în mod tradițional, în formarea profesională a viitorilor angajați. Astfel, Alro are parteneriate cu unități de învățământ liceal, postliceal și universitar (Colegiul Tehnic Metalurgic Slatina, Universitatea Politehnica din București, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea din Craiova etc.).

- PUBLICITATE -