We are the future

„Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu” — James Joyce

Viitorul nu este doar ceea ce visăm , ci este și ceea ce ne dorim să realizăm, ceea ce vrem să construim cu forțele proprii pentru ca viața noastră să prindă contur, iar oamenii să ne povestească frumos, deoarece în final toți devenim o poveste.

Planificarea carierei este unul dintre cele mai importante decizii ale unui adolescent pentru că acesta este primul pas spre maturizare, primul pas către libertatea de a ne alege singuri drumul și de a ne construi o lume în care statutul de supereroi ne revine nouă, pentru a-i ajuta și ocroti pe cei dragi.

Fiecare om trebuie să aibă un model, să învețe din experiențele oamenilor pentru a deveni cea mai bună versiune a sa și pentru a reuși să-și ghideze pașii către realizarea visurilor sale.

Unii dintre acești oameni care inspiră au fost prezenți la evenimentul „Inspiring the future” aflat la cea de-a doua ediție. „Explorezi, înveți, crești” este mottoul acestei conferințe organizată de Asociația „George Poboranpentru copiii noștri” în cadrul căruia patru tineri plini de energie și entuziasm și-au spus poveștile de succes. Au reușit prin multă sârguință și ambiție, și-au dorit să arate lumii că nimic nu este imposibil și nu au renunțat chiar dacă lupta este de cele mai multe ori obositoare și te aduce la capătul puterilor.

Medeea Piron, Sorin Popescu, Cristi Nedelcu și Radu Ogarcă sunt cei 4 oameni care au reușit să le stârnească curiozitatea elevilor din Colegiul Național „Radu Greceanu” prin atitudinea lor pozitivă cu care și-au împărtășit experiențele.

Medeea, fondator al „The Slice & Cozonacul.ro”, a explicat ce înseamnă să fii antreprenor și a povestit drumul dificil pe care ea l-a străbătut având parte de diversitate și multe provocări zi de zi .

O persoană nonconformistă și dornică să cunoască oameni noi, Cristi Nedelcu, medic dentist și fondator „Dentistry Hub”, a reușit, prin felul său unic de a fi, să le arate liceenilor o perspectivă diferită în ceea ce privește medicina.

Radu Ogarcă, conferențiar la „Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor” din Craiova le-a prezentat tinerilor frumusețile acestei meserii din domeniul educației , de a fi în contact permanent cu studenții, cei care urmează să schimbe viitorul acestei lumi.

Absolvent de elită al Colegiului Național „Radu Greceanu”, acum student în anul 3 în cadrul Facultății de Medicină si Farmacie „Carol Davila“, Bucuresti, Sorin Popescu, este un tânăr pasionat de biologie și nu numai.

Acesta ne-a răspuns la câteva întrebări legate de eveniment și ne-a mărturisit cât de bine s-a simțit să fie în fața unor tineri dornici să învețe din experiențele sale.

Ce aspecte ai vrut să evidențiezi în cadrul prezentării? „Așa cum le-am spus și elevilor prezenți, am ales să fac o prezentare ceva mai nuanțată a vieții de student la medicină, încercând să subliniez aspectele pozitive, dar mai ales să atrag atenția asupra sacrificiilor, nu puține, pe care trebuie să fii dispus să le faci pentru desăvârșirea profesională, pentru că în medicină, spre deosebire de multe alte domenii, se lucrează direct cu sănătatea omului, iar speranțele lui atârnă de cunoștințele noastre. Totodată le-am povestit acestora mici experiențe trăite în compania unor oameni care și-au lăsat profund amprenta asupra parcursului meu de până acum, încercând să le arăt că inspirația poate veni atât de la mari specialiști în domeniu, cât și de la oamenii simpli din jurul nostru.”

Care a fost feedbackul participanților? „Am avut plăcuta surpriză de a primi numeroase întrebări, atât din partea elevilor interesați de domeniu, cât și a celor care, prezenți la eveniment, au avut simple curiozități. Luând în calcul reacția lor, atât față de prezentarea mea, cât și față de cele ale colegilor, cred că publicul a primit cu brațele deschise evenimentul, atât de necesar întrun mediu școlar tot mai puțin implicat în cosilierea profesională a elevilor. Am avut astfel ocazia de a le oferi informații de care aș fi avut și eu mare nevoie la vârsta lor și am fost bucuros de discuțiile care s-au întins mult după terminarea prezentărilor.”

Consideri că evenimentul s-a ridicat la nivelul așteptărilor? „Cu siguranță evenimentul a fost un succes și am simțit asta prin curiozitatea mare a celor prezenți în legătură cu activitățile pe care fiecare dintre noi le desfășurăm. Am simțit nevoia lor de a fi informați, de a ști și consider că acesta ar trebui să fie doar începutul unor astfel de întâlniri, motiv pentru care aș vrea să le mulțumesc, pe această cale, și organizatorilor pentru efortul depus în sprijinul noilor generații.”

Spre finalul evenimentului, tinerii au avut parte de o surpriză, absolventă a Colegiului Național „Radu Greceanu” și unul dintre coordonatorii acestei conferințe, Andreea Maria Dicu le-a povestit participanților surprizele și provocările pe care le-a întâlnit până să ajungă să lucreze în cadrul unei companii multinaționale și cât de important este să fii informat și suținut pentru a-ți urma visul: „Mă bucur să văd că există interes pentru astfel de evenimente în rândul liceenilor din Slatina. Este o bucurie să știi că încă de la o vârstă atât de mică aceștia își pot forma o opinie despre ce pot face în viitor. Cred că evenimentul este apreciat mai ales că toate informațiile vin direct de la sursă, de la tinerii cu puțin peste vârsta participanților, dar care au reușit să aibă parte de totul felul de experiențe ce i-au ajutat să își contureze începutul de carieră. De aceea, toată atmosfera este una deschisă, bazată pe multe întrebări din partea liceenilor ce dau naștere unor discuții extrem de interesante.”

Tinerii au fost foarte deschiși și interesați de fiecare domeniu în parte, dornici să afle secretul unei cariere de succes și calitățile pe care trebuie să le ai ca să reușești. Doi dintre voluntarii asociației au vorbit despre modul în care acest eveniment le-a schimbat viziunea asupra alegerii unei profesii.

Iată ce ne-a spus Simona Grigore, elevă în clasa a X-a F la CNRG: „Am ales să particip la acest eveniment pentru că nu m-am decis încă ce să fac mai departe și cred că genul acesta de experiențe m-ar ajuta să iau o decizie. M-a ajutat să înțeleg ce presupun anumite cariere pe care le aveam ca opțiune. Dacă înainte de eveniment unul dintre planurile mele a fost cel de a deveni antreprenor, în ciuda faptului că nu sunt cea mai creativă persoană, crezând că se poate și așa, mi-am dat seama că pentru a putea ajunge „foarte departe” creativitatea și originalitatea sunt cei mai importanți factori. Cât despre medicină, nu am crezut niciodată că, de exemplu, să știu limba engleză la un nivel destul de avansat este atât de important, de asemenea am conștientizat că dacă vreau să devin medic trebuie, până la urmă, să îmi asum viețile unor oameni. Pe lângă aceasta, am aflat despre ce presupune facultatea de medicină, structura atâtor mulți ani de studiu, practica, investiția în cărțile de care o să am nevoie. În rest, mi-am dat seama că nu am aproape niciuna din calitățile necesare pentru a fi profesor, contabil sau chiar antreprenor. Aș încuraja pe toată lumea să participe la genul acesta de evenimente pentru că e o oportunitate de a cunoaște oameni geniali și realizați din punctul de vedere al carierei.”

Andreea Paula Gheorghe, elevă în clasa a XII-a B la CNRG ne-a spus „Cum am fost și la prima ediție, am avut așteptări mari pentru că știam că o să vină oameni pregătiți care o să ne vorbească despre meseriile lor si care chiar știu ce fac. Asociația „George Poboran” a știut întotdeauna pe cine să aleagă pentru astfel de evenimente și consider că le-a ieșit mai mult decât bine. Ca și elev de liceu trebuie să fii conștient de faptul că vine bacul și automat după bac vine facultatea. Sunt unele momente în care nu ai nici cea mai mică idee care va fi viitorul tău și încotro să o apuci, iar când astfel de oameni pregătiți vin și îți prezintă facultatea la care au fost și cum este serviciul lor te fac să te gândești puțin la fiecare din facultățile menționate de ei și poate să îți spui „Ok, asta a sunat interesant, ia să mă interesez eu puțin despre ce e vorba”. Oamenii de la astfel de evenimente îți răspund la întrebări, curiozități și îți arată pentru ce ar trebui să fii pregătit dacă te hotărăști să o iei pe urmele lor.”

Întrebată dacă în viitor ar vrea să fie și ea speaker, Andreea a mărturisit: „Ca să fiu sinceră, nu m-am gândit până acum să devin speaker, dar poate o să fiu în viitor, după ce merg la facultate, pentru că știu și eu cum e să te simți pierdut și să nu ai idee ce vei face, care este rostul tău. Îndrumarea adolescențior este cea mai importantă pentru că ei sunt viitorul.”

- PUBLICITATE -