Trăim într-o lume construită pe așteptări și aparențe. Ne e teamă de ce e real și adevărat. D-asta suntem ocupați să proiectăm imagini. Vrem să fim văzuți așa cum credem noi că ar trebui să fim. Preocupați și prea ocupați cu editatul de imagine, uităm să fim curioși și să descoperim și despre alții.
Cam cât mințim? Vă zic eu! Mult! Eu mint mult și sunt unul din cei mai sinceri oameni pe care îi știu. De ce mint? Pentru că vreau să controlez o situație care de fapt nu ține de mine. Îmi place să mă fac plăcută. Îmi place să fiu apreciată. Un defect care m-a servit bine de-a lungul vieții.
Sunt conștientă că tu mă vezi prin prisma trairilor tale și arăt altfel pentru toată lumea. Dar mai știu și să citesc oameni.
Eu pot să fiu eu, dar pot să fiu și cine vrei tu să fiu! Reușesc să îmi păstrez esența, te citesc, îmbrac totul în cuvinte frumoase, în gesturi și fraze extrem de intenționate. Un râset dulce, o atingere pe braț, două-trei cuvinte, aparent aruncate, și te-am cucerit! Te am unde te-am vrut și apoi te las, dacă vreau! Dacă nu… mă mai joc puțin.
Nu vreau să intrăm în detalii cu nevoia asta a mea de a cuceri. Am citit, am analizat, știu! Dar la psiholog n-am fost. Nu pot să împărtășesc o părere avizată.
Ce vreau să dezbat e altceva! Până când durează jocul?
Durează cât vreau eu! Și asta se schimbă mult în funcție de cât de prinsă mă simt. Nu mă joc mult cu oameni plictisitori! Și mai vreau să clarific un aspect. E vorba de etică! Știu că nu e frumos să te joci cu oameni. Dar eu așa sunt, cameleonică. Îmi place viața trăită la o intensitate diferită de cum trăiesc majoritatea. Nu e minciună, nici măcar neadevăr, dacă eu mă schimb real în ce îți place ție să descoperi. Și în special e etic pentru că nu mă scutesc de propriile mele jocuri. Mă las prinsă și trăiesc intens.
Eu așa am învățat să fiu femeie! Fermecătoare, fină, elegantă, cuminte, radioasă, isteață și dată dracu’! Iar ție ce-ți mai place să mă descoperi!
Când omul e deștept și jocul a durat destul de mult, filtrează și mă vede pe mine. Eu oricum sunt mișto în imperfecțiunea mea.
Apoi iar ne mai jucăm puțin… Toată lumea e fericită. Și? E vreo problemă?
Eu sunt și curioasă, iar ca să mă pot transforma, trebuie să învăț mult despre tine. Nu proiectez imagini aduse d-acasă, le construiesc în timp real.
Știți când apare problema la mine? Când încep să mă întreb dacă putem vreodată să luam o pauză de la asta. De la a încerca să fim mai interesanți decât suntem, mai deștepți decât suntem, mai luminoși. Putem să luăm o pauză de la a ne preface că suntem ok când chiar nu suntem? Putem să fim în societate triști și plouați uneori? “Da! Dar nu prea des că negativiatea nu e mișto.”
Nici mie nu îmi plac oamenii care se plâng mult, nu îmi plac oameni cărora le lipsește curajul, inițiativa, încerc să îi evit. Dar nu înainte să le dau puțin din lumina mea. Lumina mea care e falsă uneori. Din lumina mea-minciună. Ei o primesc, se bucură sau nu… Și eu trebuie să mă retrag să mă încărc puțin.
Cum? Eu singură cu mine și, dacă am noroc, cu un prieten bun care are chef să accepte că sunt om în momentul ăla.
„Fake it til you make it” nu funcționează întotdeauna
Vreau! Vreau să simt că am loc să fiu eu. Știu!
„Nu a zis nimeni că nu poți fi tu!” Nu! Că nu ți-o zice nimeni, dar când te pricepi să citești oameni printre rânduri, vezi! Vezi exact ce nu le convine, mai ales când i-ai obișnuit să le convină tot! Să fie totul fin, amuzant și armonios.
Mie îmi place armonia! Dar zilele astea am decis să joc un alt joc. E unul greu și periculos! Zilele astea am decis să fiu doar eu! Complet sinceră, cu bune și cu rele. E greu, pentru că adevărul deranjează des, nu contează în ce cuvinte frumoase îl îmbraci.
E periculos, că nu trebuie să dai pacea pe scandal! Eu dacă nu e armonie, fac! Cum să faci armonie fără diplomatie și vrăjeală, fără jumătăți de adevăr?
Nu știu! Dar vă spun că e cel mai periculos pentru că începe să-mi placă!
Eu așa sunt flawed (defectuoasă)! Tu cum ești defect?
P.S. Mulțumesc pentru dragoste, acceptare și spațiul meu, unde sunt eu!
