Viața la țară e mult mai liniștită și mai idilică decât la oraș. Cu toate acestea, atunci când te muți la țară, te poți confrunta cu lipsa infrastructurii sau cu o infrastructură precară.
De aceea, vei avea nevoie de diverse aparate care să-ți facă viața mai ușoară, astfel încât tu să te poți bucura netulburat de natura și de peisajele din jurul gospodăriei tale. Descoperă mai jos care sunt acestea.
Panouri solare fotovoltaice
Panourile solare sunt o opțiune economică, ajutându-te să îți reduci costurile pentru alimentarea casei cu energie electrică. Unde mai pui că sunt și prietenoase cu mediul.
În mod normal, panourile fotovoltaice se montează pe acoperiș, dar pot fi instalate și în curte, iar dacă le montezi corect, ținând cont de latitudine și de orientarea față de soare, poți genera de 10 ori mai mulți watti pe metru pătrat.
În cazul în care locuința ta este una obișnuită, atunci câțiva metri pătrați de panouri solare ar trebui să fie suficienți pentru consumul lunar.
Desigur, un mare neajuns al energiei solare este faptul că funcționează numai când este soare afară. De aceea, dacă-ți dorești ca locuința ta să fie alimentată cu energie electrică, chiar și atunci când e înnorat sau după apusul soarelui, poți apela la un generator electric.
Generator de curent electric
Dacă locuința ta la țară este alimentată de panouri solare, atunci tot ce îți trebuie pentru acele zile noroase este un generator de curent pe benzină.
Un astfel de generator îți va oferi 8-10 ore de curent electric zilnic, iar pe lângă acest lucru, este ușor de întreținut, are masa redusă și pornește cu ușurință chiar și la temperaturi reduse. Astfel te vei asigura că becurile și aparatele electrocasnice funcționează în continuare, chiar și pe timp de noapte sau vreme noroasă.
Nu doar atât, dar dacă nu ești racordat la apă curentă, cel mai probabil vei opta pentru un hidrofor. Un generator de curent electric va asigura faptul că hidroforul va funcționa în continuare chiar dacă panourile solare nu produc curent electric. Astfel vei avea apă curentă inclusiv atunci când condițiile meteorologice nu sunt ideale pentru energie regenerabilă.
Hidrofor
În cazul în care te muți la țară, infrastructura nu este întotdeauna suficient de bine dezvoltată. Spre exemplu, se poate întâmpla să nu dispui de apă curentă, sau apa să aibă presiune variabilă în timpul zilei.
Nimănui nu-i place să se trezească dimineața numai ca să-și dea seama că nu are presiune pentru a face duș. Din fericire, poți alege să instalezi un hidrofor care să aibă o capacitate suficientă pentru nevoile gospodăriei tale.
De asemenea, pe lângă alimentarea cu apă curentă sau creșterea presiunii apei, un hidrofor este foarte util atunci când ai nevoie să îți irigi curtea sau grădina, mai ales în timpul zilelor secetoase de vară. Cu un hidrofor vei avea mereu o curte plină de verdeață.
Centrală termică
Dacă vrei să te asiguri că ai mereu un confort termic de 5 stele, este necesar să alegi o centrală termică pe lemne, electrică sau pe gaz. Centrala termică pe lemne este ideală atunci când nu este posibilă racordarea casei la o sursă de gaze naturale, iar combustibilul are un preț foarte redus, așadar nu vei avea cheltuieli prea mari.
Achiziția unei centrale termice pe gaz va fi mai costisitoare decât cumpărarea unei centrale pe lemne, dar în cazul în care casa te este izolată corespunzător, pierderile de căldură vor fi minime.
O centrală electrică are un preț mic de achiziție, dar curentul electric este mai costisitor. De aceea, cel mai bine este să optezi pentru încălzire prin pardoseală. Avantajele vor fi faptul că nu ocupă mult spațiu, nu trebuie racordată la rețelele comune și nu are nevoie de revizii dese.
Dacă îți dotezi gospodăria cu panouri fotovoltaice, un generator de curent pe benzină, un hidrofor și o centrală termică, atunci zona rurală în care decizi să te muți poate fi cu adevărat oriunde, deoarece casa ta va putea funcționa independent de orice infrastructură.
Gata cu penele de curent, cu lipsa de presiune a apei în diminețile caniculare de vară sau cu problemele de termoficare în timpul iernii! De acum poți sta fără nicio grijă!