Marile teme ale literaturii au pornit de la exercițiile vieții aplicate asupra scriitorului. Impulsul meu a fost un taximetrist.
Toți avem contact cu ei zi de zi. Sunt acei oameni cu mașini care costă cât telefonul tău din buzunar, pe care-i chemi când nu pot părinții să te „transporte cu limuzina”, oamenii aceia pe care-i culegi din parcări și, intrând în casa lor spirituală cu roti, îi întrebi: E ocupat?
ÎN PANTOFII LUI DE PSIHOLOG
Nu știu câți dintre voi v-ați pus în pantofii lor, cum spune vorba englezească, așa că imaginați-vă cum este să fii înconjurat permanent de diferite feluri de oameni. Poate că e doar percepția mea asocială, însă taximetriștii merită un respect la fel de mare ca un roman al lui Umberto Eco sau „Ulise”. Sunt tentative de psihologi nelicențiați, obligați să asculte confesiuni sociale, dramatice/conjugale, politice și, în cea mai mare parte, meteorologice, fiind predispuși riscului de plictiseală cronică. Mi-am dat seama că e mai greu să fii taximetrist decât un bancher bătrân și ursuz înconjurat de adolescenți.
Ca niște adevărați analiști neautorizați ai constructului omenesc, oferă sfaturi care oscilează între ignoranță/neinteres și pasiunea de a comunica celui din spatele scaunului percepțiile lui. Așa se ajunge la o conexiune strânsă taximetrist-client, încât o să-ți reducă puțin costul transportului, cu 2 lei cel mai probabil, vă spun din experiența personală (nu e vorba de o evaziune fiscală, ci de un gest civic).
ÎN PANTOFII LUI DE ACTOR
Talentul teatral al unui taximetrist atinge punctul maxim când întâlnește un client total opus tiparului „omului agreabil” pentru el. Până la urmă, toți deținem această aptitudine, deoarece actoria înseamnă minciună, omul fiind înzestrat cu o anumită capacitate de a minți. Revenind acum la prima parte a paragrafului. Un banal exercițiu de imaginație e de-ajuns să-ți dai seama că șoferul este pus în fața unor situații create de noi, netaximetriștii incompetenți. În principal, cauza este simpla noastră prezență agreabilă sau nu pentru acești oameni, comportamentul nostru natural.
Acum imaginați-vă scenariul clasic: cetățeanul turmentat din taxi. Cu cât încerci să eviți contactul cu el, cu atât acesta încearcă a te atragă în jocul lui alcoolic. În acel moment deciziile tale cele mai importante constau în alegerea cuvintelor potrivite, spuse în așa fel încât să nu te trezești după două ore dormind pe perna din volan. Fiecare dintre cei ce practică această meserie sunt sigură că are o experiența măcar la fel de plăcută ca cea redată mai sus, așa că, data viitoare când luați un taxi, întrebați-l pe șofer care a fost incidentul său „preferat”, călătoria o să fie mai plăcută.
VIZIUNE DIN EXTERIORUL PANTOFILOR
Ceea ce mulți cred despre taximetriști este că sunt niște ornamente ale societății, fără raționament, care servesc la îndeplinirea scopului personal al omului, cealaltă parte fiind indiferenți. Însă noi, în goana noastră spre succes și perfecțiune, ne încălcăm propriile norme morale nescrise, numite „Cei 7 ani de acasă”, care prevăd următorul lucru: să nu vorbești cu străinii. Așadar, la nivel de masă, omul simplu este controlat din cauza dorinței sale de a controla, acest necunoscut al taximetriei fiind perceput ca un lucru inferior condiției lor existențiale. Cum nu puteam să termin fără teorii conspirative, taximetriștii, mai pe scurt, sunt niște actori ce joacă funcțiile unui psiholog ascuns sub masca unui șofer obișnuit.
Întrebarea de baraj e: voi în ce față a taximetriștilor credeți?
