Adolescența: crearea sinelui într-o societate mecanicizata

Comportamentul, modalitate prin care se exterio-rizează psihicul, se definește ca fiind un ansamblu format din reacțiile și acțiunile ființei umane în diverse situații, concursuri de împrejurări sau ocazii neașteptate, la care se adaugă trăsăturile legate de temperament.

Pentru că există numeroase tipare caracterolo-gice, aflați în situații identice, oamenii pot avea reacții asemănătoare, influențându-se reciproc, sau diferite, ceea ce duce la crearea unor tipologii individualizate și personalizate.

Tu ce tip de personalitate ai?

Unul dintre cei mai mari teoreticieni, care și-a centrat atenția asupra comportamentului uman a fost Carl Jung, care a făcut numeroase studii asupra spiritului analitic, energiei psihice, viselor și personalității. A definitivat patru tipuri de personalitate: sangvinic, flegmatic, coleric și melancolic.

Sangvinicul este caracterizat prin spontane-itate, optimism, entuziasm. Fiind în general ființe sociabile și joviale, simt nevoia de a-i face să se simtă bine pe oamenii din jurul lor, doresc să transmită într-un mod clar ceea ce simt; sunt, de asemenea, și exponenți ai expresivității. Fac față cu ușurință fenomenului de oboseală, se adaptează repede la schimbări și sunt stăpâni pe sine. Cu persoanele sangvinice se poate vorbi deschis, direct, ei având tăria de a privi adevărul în față. Definindu-se cel mai bine prin aptitudinile sociale, capacitatea de a-și exprima sentimentele și de a descifra limbajul trupului, flegmaticii sunt personalități calme și liniștite. Se pricep foarte bine la rezolvarea cu calm și diplomație a problemelor.

Personalități flexibile, flegmaticii sunt atrași de noutăți și ultimele tendințe din diferite domenii, având astfel și capacitatea de a vedea imaginea de ansamblu a unei probleme sau situații. Înclinat spre meditaţie, spirit analitic şi înzestrat cu multă răbdare, flegmaticului i se pot încredinţa lucrări de anvergură, pe care să le realizeze în tempoul propriu, nu presat de termene scurte. În cazul raporturilor interpersonale, este reţinut şi reticent, şi din acest motiv se integrează mai greu în colectivitate.

Colericul se diferențiază prin logică și capacitatea de a elabora strategii. Firi puternice, care nu se sperie ușor, uneori insensibili la nevoile celorlalți, au tendinţa de a se impune. Deseori le place să discute în contradictoriu, de aceea se ceartă mereu și găsesc întotdeauna argumente. Se caracterizează prin manifestări inegale, atitudini extremiste, trecând cu uşurinţă de la entuziasm la pesimism, de la activism debordant la ten-dința de a ceda. Intervenția oboselii sau a plictiselii survenite prin scăderea caracterului de noutate îl determină pe coleric să abandoneze activitatea înainte de a o finaliza.

Melancolicii sunt personalitățile cele mai sensibile, nu tolerează critica și suferă când sunt insultaţi, dispreţuiţi sau desconsideraţi. Nu pot să uite ușor o mustrare sau o umilință primită și tind să se gândească la ea timp îndelungat. Se descurcă cel mai bine în activități de rutină, care nu necesită luarea pe loc a deciziilor. Melancolicul își urmează cu exactitate conștiința, nefiind ușor influențabil. Înzestrat cu multă răbdare și înclinaţie spre analiză, precizie şi minuţiozitate, acesta are standarde înalte, încât cu greu se poate trăi conform lor. Cu toate că sunt timizi, subapreciindu-şi posibilităţile, se integrează cu dificultate în grup, melancolicii sunt și foarte creativi, fiind pricepuți în domenii ce au legătură cu artele, filosofia, dar și rezolvarea problemelor matema-tice.

Cum ne influențează sinele, relațiile cu cei din jur?

Chiar dacă oamenii au temperamente complexe, caracteristici ale celor patru tipuri de personalități se pot întâlni la o singură persoană. Oamenii primesc, prin interacțiunea cu natura și reprezentanții rațiunii, și influențe din mediul exterior, care duc la formarea unor tipologii personalizate și complexe, datorită elementelor ce se suprapun și au o condiționare cauzală reciprocă cu trăsăturile inițiale ale acestora.

Însă cum oamenii nu pot trăi singuri, ci se hrănesc cu energia celorlalți, își iau inspirația de la ei, se consideră firesc ca aceștia să preia a-numite piese ale altor personalități pentru a-și crea un ansamblu propriu de trăsături care să îi întregească.

Datorită faptului că există numeroase tipuri și combinații de stări, concepții și comportamente, un individ este influențat în moduri variate, primind atât influențe pozitive, care duc la dezvoltarea capacităților, dar și influențe negative care îl subestimează, descurajează, uneori devenind mult mai motivat în atingerea scopului propus.

Iuliana Enache, elevă la Colegiul Național “Ion Minulescu” spune că, în general, lumea din jur nu o influențează în mod deosebit, însă sunt momente de vulnerabilitate în care, ca orice om, are nevoie de sprijin și afectivitate din partea celor care o înconjoară. ‘’Sunt pur și simplu momente de instabilitate emoțională în care mă las influențată de indivizii din jur, negativ, recunosc, dar sunt pasaje trecătoare din viață. Important e să ai tăria de caracter să te ghidezi după propriile norme, nu după trendurile existențiale care tot continuă să apară.‘’

Un punct important în evoluția umană este reprezentat de adolescență, perioadă întregită de schimbări și modificări ale stilului, gândirii, comportamentului. Trecând printr-o etapă puțin mai dificilă în formarea sa, adolescentul se diferențiază în mod deosebit de restul societății. El este, de cele mai multe ori, preocupat de poziția sa în comunitate, caută senzații și emoții puternice, pe care și le va personaliza și asuma apoi, deținând astfel modalități diversificate de a reacționa la eveni-mentele din jurul său.

Făcând parte din grupuri mari sau restrânse, sociabili sau integrându-se cu greutate în acestea, tinerii sunt sensibili și atrași de lucrurile noi, au nevoie de ajutor pentru a evolua. O problemă importantă este cea legată de anturaj, care, de multe ori, oferă perspective noi, fie ele po-zitive sau negative.

Adolescentul se integreză cu ușurință în cadrul grupurilor formate din persoane care au prefe-rințe comune sau, în unele cazuri, chiar total diferite. Iuliana Enache spune că ‘’Uneori, discrepanțele între prieteni se datoreză nivelului de sociabilitate. Sunt acele momente în care întâlnești o persoană care poate fi opusă ție, dar care să se transforme în prelungirea ta. E destul de importantă această varietate de persoana care ne înconjoară. Dar de ce să devii un Hitler al figurilor cerate când poți fi doar un Shakespeare al prieteniilor fără așteptări?‘’

Mediul ne coordonează atât drumul social, cât și cel psihologic

Pentru a înțelege mai bine rolul societății asupra noastră, influențele acesteia în dezvoltarea unei personalități bine conturate, i-am adresat câteva întrebări doamnei Irina Perianu, profesor la Colegiul Național ‘’Ion Minulescu‘’.

Cum considerați că ne influențează mediul în care trăim?

‘’Mediul ne coordonează atât drumul social, cât și cel psihologic. Trăind într-o societate mecanicizată, individul suferă de boala timpului care pare că începe să ne doboare. Ca orice lucru, realitatea și mediul ne poate influența pozitiv sau negativ, singurii răspunzători pentru deciziile luate suntem noi.‘’

Ce ar trebui să facem pentru a avea încredere în propriile forțe?

‘’Încrederea nu presupune un set de reguli pe care trebuie să le memorezi, ci deschiderea spre <unități> funcționale pozitive, spre o gândire practică. <Povestea> cu încrederea trebuie să conțină următoarele elemente de recuzită: respectul de sine, acceptarea de sine, stabilirea unor scopuri, asumarea responsabilității pentru viața noastră.‘’

Având în vedere că sunteți profesor, cât de dificili vi se par adolescenții?

‘’Adolescenții fac parte din realitatea mea, sunt fragmente care mă întregesc, mă re-construiesc. Fiindcă omul, în general, se împlinește și se definește prin altul, așa și eu mă <hrănesc> cu și din personalitatea lor. Este ușor să lucrezi cu ei dacă ești dispus să îi înțelegi, să îi motivezi să meargă înainte. Sunt ca personajele din operele literare, dispuse să comunice cu cititorul lor. Se integrează <grupului> dacă sunt ascultați și receptați cum trebuie.‘’

- PUBLICITATE -