Bătălia roboților – Robotica CNRG

Robotica CNRG este echipa de robotică a Colegiului Național „Radu Greanu” coordonată de domnul profesor Doru Popescu și formată din 9 membri: Sandra Bălu, Antonio Bobeanu, Vlad Coneschi, Gabriel Constantinescu, Eliana Dan, Alexia Delurințu, Alexandru Dobrescu, Mihai Păduroiu, Robert Vădăstreanu.

Conform tinerilor pasionați de această industrie: „Într-o echipă de robotică trebuie să fie o coordonare foarte bună, fiecare membru trebuie să aibă rolul lui pentru că sunt multe sarcini de îndeplinit: promovarea echipei, construcția robotului, caietul tehnic în care trebuie scris tot ce se întamplă.”

De cât timp faceți asta și de unde a venit pasiunea pentru robotică?
„Depinde de la membru la membru, unii dintre noi facem robotică încă din clasele gimnaziale, iar ceilalți și-au descoperit pasiunea pentru robotică anul acesta.”

De câte ori pe saptamână vă întâlniți și unde?
„Ne întâlnim la clubul de robotică din Greceanu, ori de cate ori avem posibilitatea”

Ce roboți ați construit până acum?
„De exemplu, am participat la competiții Lego, dar roboții se schimbă, trebuie să execute comenzile cerute de organizatori. Un tip de robot cum este cel pe care îl construim anul acesta este unul care trebuie să unească anumite piese și să construiască turnuri cât mai înalte.”

Ce fel de materiale folosiți și de unde faceți rost de ele?
„Folosim materiale de la Rev, AndyMark și Tetrix, pe care le achiziționăm de pe internet cu ajutorul sponsorilor noștri. Ne informăm și ne inspirăm de pe Youtube pentru a face un robot cât mai bun.”

La ce concursuri ați participat și ce premii ați obținut?
„Am participat la diverse concursuri precum: First Tech Challenge, First Lego League, Uruguay – etapa internațională și alte competiții naționale.”

De cât timp există echipa?
„Echipa noastră de robotică funcționează de 3 ani.”

Ce capacități trebuie să aibă noii recruți pentru a ajunge în această echipă?
„Suntem deschiși la propuneri noi, așteptăm oameni care își doresc foarte mult să progreseze și să învețe, și mai ales voluntari, în apropierea competițiilor.”

- PUBLICITATE -