Noi, bărbaţii, suntem cele mai sentimentale fiinţe de pe pământ, cine spune contrariul clar e femeie şi nu ştie ea cum stă treaba.
Sub masca aia a bărbatului feroce care scuipă seminţe la meci şi care înjură taximetrişti în trafic (dacă eşti taximetrist schimbă-ţi meseria) se ascund nişte copilaşi (“că ăştia nu se maturizează niciodată”) care plâng la orice lucru minor.
Nu trebuie să fie lacrimi care curg, draga mea, suferinţa e acolo. Ştii cum e când pierde Steaua în faţă celor de la Dinamo? Exact la fel cum e să afli că la Berska sunt reduceri iar când ajungi acolo sunt doar haine urâte, nu se simte prea frumos, aşa e?
O bujie stricată la maşină sau un far care nu bate bine e echivalentul fardului ce nu mai poate fi folosit pentru că a stat prea mult degeaba, iar pana la maşină e ca aia cu ”ce grasă sunt”.
Tot noi refuzăm să recunoaştemcă ne e frică să va pierdem când v[ îmbrăcaţi bine şi se uită vreun agarici după voi, că aşa suntem noi mai macho, dar în spatele acelui macho zace un copil plângăcios care îşi lasă mereu şosetele lângă pat pentru că şi şosetele alea fac partea din viaţă noastră şi trebuie să stea mereu alături noi.
