Sunt elevă la liceu și nu pot spune că viața mea, pusă pe o balanță, stă în echilibru. Dintre milioanele de lucruri la care mă gândesc zilnic, unele dintre ele îmi înclină balanța într-o direcție îngrijorătoare. Suntem tineri, copii cu așteptări la libertatea și drepturile unui adult, iar viața noastră se împarte acum între școală, familie și prieteni. Cel puțin așa ar trebui!
Am simțit dintotdeauna chemarea de a face ceva ieșit din comun, ceva nebunesc, distractiv, cum probabil simțiți și voi chiar în momentele în care trebuie să vă concentrați și să vă îndepliniți îndatoririle de elev.
Însă, cu timpul, am văzut că această imaturitate pe care ne-o impunem pentru a ne simți liberi, nu duce nicăieri pe termen lung. Culmea este că mult mai ne-bunesc pare când vezi că tu chiar ai reușit să termini tema aceea uriașă, cartea la care citești de o lună sau treaba pe care o ai de făcut prin casă.
Nu mă înțelegeți greșit! Nu spun să renunțăm la timpul nostru liber. Trebuie doar să învățăm să îl împărțim eficient. Fie că este vorba de o petrecere sau de o seară liniștită cu o carte bună, cu toții trebuie să facem din acest scurt timp, metoda noastră de evadare.
De exemplu, dacă am lua balanța pe care am menționat-o mai devreme și am cântări avantajele pe care ni le aduce atât școala cât și distracția, ați fi surprinși să vedeți în ce măsură impactul pe care acestea îl au asupra noastră ne modelează ca oameni, în mod egal. Având o viață echilibrată, automat și relațiile cu ceilalți se vor îmbunătăți și vom duce o viață liniștită și mult mai sănătoasă.
Așa că, de acum înainte, când mai aveți de ales între a lucra pentru școală și a vă distra, începeți prin a bifa câteva obiective de pe lista de îndatoriri și, dupa aceea, simțiți-vă liberi să faceți ce vă doriți.