D’ale clubului

Vineri seara, înainte de plecarea în club încep pregătirile de rigoare.

Fetele se întâlnesc toate în casă uneia pentru a-și aranja ținutele care trebuie puse la punct, cam cu 4-5 ore înainte de ieșeală. Ele petrec o grămadă de ore în oglindă și de 2 ori mai mult timp complimentandu-se.

În club stau unite, nu se despart pentru nimic în lume, probabil că dacă una vrea să plece cu un tip acasă acesta trebuia să ia cu el și pachetul de accesorii fără de care nu poate obține produsul principal.

Ele merg cam la o oră la baie pentru a retușa machiajul și alte chestii „de fete”. Dacă nimic nu s-a lăsat agățat în seara aceea pleacă toate acasă, în aceeași formație, unde urmează un alt proces de 2 ore, demachiatul.

La băieți pregătirile încep cam 2 ore înainte, atunci când se strâng toți pe o bancă, sau la unul acasă în caz că e iarnă, la câteva bidoane (că e prea scump în club). După asta pleacă toți la club fie pe jos fie cu un taxi (cel mai sigur pe jos) iar când ajung acolo nu durează prea mult pana ce gașca se sparge și merge fiecare spre tipa pe care a pus ochii în seara aceea.

Cazurile în care pleaca în aceeași formație în care au venit sunt extrem de rare, dar și atunci când fac asta și ajung toți pe la casele lor urmează direct pusul în pat și somnul, schimbatul se efectuează în funcție de gradul de beție în care se află individul.

- PUBLICITATE -