Ana-Maria Trăistaru, 18 ani, este elevă a Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” din Drăgănești-Olt și locuiește în comuna Mărunței. Se consideră un artist plastic și se poate mândri cu un talent nativ și o frumoasă istorie a ceea ce reprezintă pentru ea arta; Cunoscătoare deja a majorității tehnicilor ce aparțin domeniului în care activează, Ana și-a rupt o bucățică din timpul liber alocat pregătirii pentru UNARTE, să ne vorbească puțin despre pasiunea care a devenit pentru ea un stil de viață.
Cum şi când ţi-ai descoperit această pasiune? „Pasiunea pentru desen o am dintotdeauna. Nu a existat o anumită perioadă de când această pasiune a apărut. Țin minte că desenez de când am putut ține un creion în mână. Iar cu trecerea anilor a devenit <un stil de viață>. Mică fiind, ca orice copil, găseam în desen o plăcere și un mod de joacă. Dar cu trecerea anilor această <joacă> a continuat pentru mine exact la fel, deși creșteam și totul devenea mult mai serios. Astfel, totul a venit de la sine, această pasiune a crescut odată cu mine și continuă să crească.”
Te consideri împlinită pe plan profesional? „Din punctul meu de vedere mă consider împlinită. Am reușit să mă dezvolt atâția ani alături de oameni minunați și care au crezut în mine! Am reușit să îmi îndeplinesc o dorință pe care o aveam de mult și care până acum jumătate de an nu am avut curajul necesar să o încep, aceea a deschiderii unui canal de YouTube.”
Dacă nu erai artist, ce ai fi fost? „Greu de spus. Dacă nu aș fi fost un artist plastic atunci poate m-aș fi orientat spre scris, iar din punctul meu de vedere, scrisul este tot o artă. Sunt o pasionată de cărți și acest lucru mi-a dezvoltat foarte mult pasiunea pentru desen și pasiunea pentru scris. Când eram mică, in zilele de vară și nu numai, obișnuiam să mă retrag într-un loc liniștit afară și începeam sa scriu povești fantastice despre tot ce mă inspira pe mine. Pe baza lor desenam personajele și scenele și era o strânsă legătura între cele două. Pe lângă această alegere, poate m-aș fi orientat spre o meserie prin care să pot călători foarte mult.”
Cum treci peste momentele pline de lipsă de inspiraţie? „Obișnuiesc să iau o pauză și încerc să observ lucruri din jurul meu, să observ natura, animalele, atmosfera care domină în acel moment mediul. Și de cele mai multe ori îmi e imposibil să nu prind puțină inspirație și apoi să vină de la sine. Un alt prim pas pe care îl fac este acela de a citi. Ma relaxează și în același timp mă inspiră de fiecare dată și mă face să trec peste acele momente.”
Cât de mult ai fost susţinută şi cât de mult ai fost descurajată? „Din fericire am fost o persoană norocoasă să descopăr în jurul meu oameni atât de minunați care m-au susținut atunci când eu eram cea care mă descurajam. Descurajarea venea uneori din lipsa încrederii pe care mi-o acordam singură. Dar întodeauna au existat oameni care și-au rezervat din timpul lor ca să mă susțină și încurajeze.”
Care este tehnica ta preferată? „Nu am una anume. Îmi place mult sa folosesc culori și markere, dar pentru mine toate tehnicile sunt primordiale. Îmi place mai ales să combin multe dintre ele. Atunci mi se pare că iese totul complet. Desigur, le folosesc și individual. De la pasteluri până la acuarele, tuș, creioane colorate etc.”
Ai reuşit, până la momentul actual, să faci şi profit din munca ta? Dacă da, cum? „Am reușit acest lucru. Am început prin a face portrete. Am continuat cu personaje și am ajuns la modele de tatuaje. Totul a pornit atunci când mi-am postat desenele pe rețele de socializare. Au început apoi să apară comenzi de la diferite persoane și totul a venit de la sine. Acum, deși nu e ceva stabil, reușesc să mai câștig din ceea ce fac prin comenzi.”
Surse de inspiraţie? „Găsesc inspirație în tot ce mă înconjoară. Am învățat să observ totul în jurul meu și asta m-a ajutat extraordinar de mult. Apoi, anumite persoane urmărite de mine care mă inspiră prin ceea ce fac și ultimele sunt anumite siteuri legate de artă prin care îmi găsesc inspirația.”
Idoli? „Idoli sunt mulți. De la Michelangelo, DaVinci, Van Gogh, Nicolae Grigorescu, Rafael, Antoon van Dyck, până la profesorul meu de desen, anumiți vloggeri ca JaquelindeLeon și lista poate continua.”
Talentul tău este o moştenire din partea părinţilor? „Nu. În familia mea nu există nimeni talentat la desen sau care sa aibă o anumită înclinație spre așa ceva. Mai degrabă pot spune că sunt mai apropriați de muzică decât de arta plastică. Nimeni dintre rude sau bunici, străbunici nu are sau a avut talent la desen. Posibil să fie o moștenire mai îndepărtată, sau pur și simplu totul sa vină de la sine.”
Ai urmat cursuri sau poţi spune că totul este nativ? „Nu am urmat niciun curs. Totul este și a fost nativ. În ultimii 3 ani am lucrat împreună cu profesorul meu de desen pentru admiterea la facultate și acestea pot spune că au fost singurele <cursuri> urmate.”
Care este cel mai mare obiectiv al tău la momentul actual? „Cel mai mare obiectiv este acela de a intra la Universitatea de Arte din București, secțiunea Grafică.”
Ca orice artist, trebuie să ai un vis care pare nerealizabil. Care este al tău? „Visul meu este acela de a reuși să arăt oamenilor că arta este mai mult decât pare. Să le arăt încărcătura ei istorică și minunată și să fac oamenii să o aprecieze la adevărata ei valoare. Pentru mine este un vis care pare destul de greu de realizat dar nu imposibil.”
Ai simţit vreodată că eşti într-un moment în care tot ceea ce poţi face este să renunţi? „Cred ca toți trecem prin asta . Desigur că am avut și ele încă există în anumite momente de tensiune maximă. Dar tot ce contează e să trecem peste.”
Cum crezi tu că sunt văzuţi artiştii în România în prezent? Crezi că poţi trăi doar din artă? „Artiștii din România sunt convinsă că nu sunt apreciați la adevărata lor valoare pentru că în ziua de azi accentul nu mai este pus pe artă. Lucrurile poate sunt cu totul altfel și m-aș bucura să fie așa dar eu cred totuși că în România e greu să mai supraviețuiești ca artist clasic. Câți dintre noi mai au tablouri în casă sau vizitează expoziții? Câți sunt dispuși să plătească un artist pentru a-i desena un tablou când poți cumpăra unul mult mai ieftin? Dar aici nu e vorba de preț. Este vorba de încărcătura spirituală pe care acel tablou o poartă. Despre pasiunea și dăruirea pe care artistul o are. Tablourile vechi au o aură anume, exprimă ceva chiar dacă sunt simple obiecte în aparență, ele de fapt trăiesc prin artiștii care le-au realizat. Așa că nu te poți baza în zilele noastre pe idea de a vinde tablouri, mai ales în România, și de a trăi pe baza lor. Tehnologia a acaparat toate domeniile și nu pot spune că e un lucru rău dar niciodată realizarea unui tablou tradițional nu va putea fi comparată cu cea a unui tablou digital. Fiecare are avantajele și dezavantajele sale, dar întodeauna voi opta pentru arta tradițională.”
Ce presupune procesul realizării unui tablou? De cât timp ai nevoie pentru a fi finalizat? „Procesul de realizare al unui tablou este complex. El nu ține doar de a realiza tabloul, ci de pregătirea pe care o faci înainte să te apuci, starea pe care o ai, muzica pe care o asculți( eu ascult muzică), mediul în care îl realizezi și toate aceste detalii care fac diferența dintre un tablou bine realizat și unul superficial. Timpul este subiectiv, pot sta ore, zile, săptămâni etc. Dar un lucru pe care l-am realizat este acela că atunci când acorzi timp mai mult lucrării tale cu atât va ieși mai bine.”
Ce sfat le-ai da celor lipsiţi de experienţă în domeniu? „Să aibă încredere în ei și săși urmeze visurile indiferent de cât de grele sau imposibile par.”
