Memoria faptelor și, în special, a oamenilor pe care ar trebui să îi luăm ca exemplu, s-a păstrat de-a lungul anilor în documente și capodopere arhitecturale. Acestea din urmă au ajuns până la noi atinse de marea umbră a timpului, dar, mai ales de nemila oamenilor.
Casa Fântâneanu
Este o minune arhitecturală care ar putea fi transformată ușor într-un obiectiv turistic.
Povestea ei începe într-o manieră frumoasă, însă, cum realitatea nu este un basm, happy-end-ul lipsește din istoria ei. În jurul anului 1790 un grec, numit Sariene, cunoscut sub numele de Constantin Șetraru, și aflat în plină încredere a domniei, devenea ispravnic (prefect) al județului Olt. Împreună cu soția sa, Anghelina șătrăreasa Stoicănescu, a avut o singură moștenitoare, Elena. După ce primul mariaj a fost încheiat într-un mod nefast, tânăra în vârstă de 24 de ani s-a recăsătorit la 1840 cu pitarul Ioan Fântâneanu, originar din județul Mehedinți. Îndreptățit de vârsta și starea sa socială, acesta a devenit membru în Sfatul Orășenesc al Magistratului Slatina. Cuplul Fântâneanu avea trei copii: Constantin, Elena și Ecaterina, care, la rândul lor, prin factorii de natură socială și, mai ales, alianțele matrimoniale încheiate, au sporit prestigiul familiei.
Locuită de boierii filantropi al căror nume îl poartă, Casa Fântâneanu este situată între Palatul Administrativ, astăzi Muzeul Județean Olt, și fosta Bancă Națională – sucursala Slatina. Această casă a fost cumpărată de la familia Lânaru și înfrumusețată de noii proprietari. Fiind împodobită la exterior cu elemente de factură eclectică și în interior cu ornamente în stuc și decorații murale, casa Fântânenilor a ajuns să fie considerată una dintre cele mai frumoase case din oraș. Ca și marcă a opulenței și distincție în societate, balconul de la etaj arbora, în fier forjat, anul 1846 și monograma proprietarului Ioan Fântâneanu. Însă, adevărata distincție a casei era decorația holului de la intrare.
”Extrem de elaborată, cu plafonul pictat și pereții acoperiți ritmic de coloane încastrând oglinzi sau pânze pictate.” așa este descrisă de către martori capodopera din hol.
La 23 aprilie 1890, Elena Fântâneanu își întocmea testamentul. Ea obliga moștenitorii să creeze un fond inalineabil, destinat întreținerii, cu tot ce este necesar, a patru paturi de bolnavi în spitalul județean. De asemenea, dorea înființarea unui azil pentru adăpostirea femeilor văduve, lipsite de mijloace de trai.
Treptat, în viața marilor Fântâneni s-a lăsat înserarea. Linia masculină a acestui neam este încheiată de către Constantin Fântâneanu printr-un act de ge-nerozitate: ”Mai las soției mele, Maria, casele de lângă Palatul Administrativ, ce le am în orașul Slatina, cu mobilele și lucrurile aflate întrânsele. Se deslușește că după moartea soției mele și a moștenitorilor săi, casele să nu se vândă și să rămâie Comunei Slatina care, închiriindu-le, cu venitul chiriei să ajute la măritișul a două fete sărace.”
În anul 1938 casele au fost preluate de Primăria Slatina, însă în 1948 erau naționalizate. Din 1970 până în 1999 Casa Fântâneanu a fost sediul Direcției Agricole Olt. Din păcate, 1999 este anul care adus noaptea în mândra casă. Ea a fost abandonată, fapt care a degradat-o într-un mod deplorabil. De atunci până în prezent, casa a fost preluată de Episcopia Slatinei și Romanaților, care, deși s-ar fi părut că va asigura un viitor bun casei, a preferat să-i blocheze intrarea și ferestrele, pentru ca proprietatea să nu fie călcată în picioare, precum alte case vechi.
Problema acestei revendicări și, în același timp, a lipsei de interes este problema timpului, pentru că nici cel mai mare și rezistent stăvilar din lume nu va putea opri timpul și uitarea, în afară de cel al restaurării.
Ulița Boierească
Ulița Boierească, strada Ionașcu de astăzi, este una dintre cele mai vechi străzi din orașul nostru.
Aceasta pornea de la biserica Ionașcu către râul Olt, terminându-se cu strada București, astăzi George Poboran. Urmând marginea Grădiștei și având o lungime de 850 m, această stradă lua forma de triunghi cu vârful în platoul dominant, indicând Palatul Administrativ din 1887.
După cum bănuiți, această stradă a fost leagănul a numeroase case boierești, având în palmares nume de vază precum Deleanu, Ernest de Lapommeraye, Urdăreanu, Milcoveanu, Periețeanu, Berindei. Luând drumul Uliței, oamenii erau întîmpinați, în primul rând de o biserică, înconjurată de o grădină bogată, care este astazi cunoscută drept Catedrala Orașului. La sfârșitul secolului al-XIX-lea, oamenii putea vedea și ”Școala primară de baieți nr. 1 Ionașcu”, iar abătându-se de la drum, observau bogăția elementelor decorative amplasate pe fațada principală. Lângă catedrală puteau vedea casele boierilor Deleanu care astăzi, deși în stare de degradare, poartă amprenta importanței istorice.
Însuși Regele Carol I, interesat de poziția strategică a Slatinei, a vizitat orașul în repetate rânduri, fiind și naș la o nuntă a Delenilor. Nici pandurii lui Tudor Vladimirescu nu s-au lăsat mai prejos, iar timp de 6 zile casa Deleanu a servit pe post de depozit de muniții al acestora.
Încă păstrând casa Deleanu în minte și suflet, trecătorii nu puteau să nu remarce sala de spectacol Monte Carlo, de pe strada Gimnaziului, azi Nicolae Bălcescu. Aceasta aduna toți marii artiști ai vremii. De asemenea, la intresecția străzii Ionașcu cu Principele Ferdinand, azi Ion Moroșanu, domnea casa poetului Barbu Paris Mumuleanu.
