Hatereala românului este o chestie genetica de care nu o să scăpăm prea curând.
Când vine vorba de hate suntem cei mai buni de pe pământ. Nu contează era, domeniul, persoana sau obiectul, noi haterim orice.
Luând exemplul o industrie extrem de răspândită așa cum este cea muzicală și pe individul „x” care este un artist underground o să vedem cum ajunge el haterit.
„X” se apuca să facă muzica și după câțiva ani în care a reușit să strângă câteva mii de fani cu muzica lui underground primește oferta de a cânta cu un interpret cunoscut. Acesta acceptă și bineînțeles că face o piesă comercială care poate fi difuzată atât pe TV cât și la radio. Dorința lui de a face ceva bani pe spatele pasiunii pe care o are vine la pachet cu câteva persoane care sunt gata să lovească imediat cu comentarii de genul: „Nu mai ești la fel frate, te-ai stricat, ai început să alergi după bani!”
Dragul meu hater, bineînțeles că săracul om vrea niste bani din ceea ce face, trebuie să trăiască și el, nu?
Continuând pe același model, în trecut, Eminescu a fost haterit din cauză că a scris și proză, ce înseamnă asta, el e bun pe poezii și trebuie să rămână acolo, nu?
În viitorul îndepărtat până și companiile producătoare de mașini o să fie haterite, de ce să producă mașini zburătoare, alea pe asfalt ce au?
Acesta este un pamflet plin de adevăr. Trateaza-l așa cum vrei tu
