Interviu cu un viitor Super Jurnalist

Mădălin Mihai este un tânăr slătinean, în vârstă de 19 ani, pasionat de jurnalism, care a decis să urmeze acest drum, în prezent fiind student la Facultatea de Jurnalism.

Ești pasionat de jurnalism?

Sunt pasionat de orice include scris, nu cred că trece zi fără să scriu ceva. Pe lângă asta eu sunt așa o fire mai energică, îmi place să fac mai multe chestii, să le combin, urăsc monotonia. Bine, energic după ora 9 dimineața, urăsc să ma trezesc „cu noaptea-n cap”. Pasiunea pentru jurnalism s-a declanșat în momentul în care mi-am dat seama că are tot ce îmi place mie, în domeniul ăsta îmi pot combina stilul de viață cu pasiunea mea pentru scris. De aici dragostea pentru jurnalism.

- Publicitate -

Ce anume te atrage spre acest domeniu?

Nu e vorba de ceva anume care să mă atragă, mie îmi place domeniul în sine cu tot ce vine. Când am ales să urmez asta m-am hotărât că am sa accept tot pachetul cu care urmează să vina pasiunea mea.

Momentan, ești student la jurnalism. Te gândești serios să urmezi o cariera în acest domeniu?

Doar la asta mă gândesc. Asta îmi stă întipărit în minte de ceva vreme. Nu mă refer doar la viitorul îndepărtat, nu sunt genul care să gandeasca până acolo, habar nu am ce va fi până o să termin eu facultatea și o să pot să mă avânt în lume. Până atunci m-am gândit la niște proiecte interesante pe care să le fac cu Slatina Buzz.

Cineva te-a făcut să alegi acest drum sau au fost doar pasiunea și instinctul tău?

Eu cred că nu există asta, nu există doar pasiune și instinct, mereu există cineva care te ajută și te împinge de la spate să faci ce vrei, fie familia, prietenii sau alte persoane. Decizia mea a fost și ea influențată de mai multe persoane. Majoritatea mulțumirilor  mele  pot  merge spre Cristian Hățiș care m-a ajutat enorm să iau această decizie, fără ca el să își dea seama. Este un om extraordinar și plăcerea de a lucra cu el nu poate fi explicată în cuvinte.

Experiența de la “Slatina Buzz” te-a influențat în vreun fel?

După cum am spus mai sus, nu numai experiența ci și oamenii de acolo. Experiența m-a ajutat să îmi dau seama cam cum este viața de jurnalist și dacă îmi place. Ei bine, a fost o surpriză pentru mine când mi-am dat seama cât de bine mă simt. Slatina Buzz a jucat un rol extrem de important.

Ce fel de subiecte îți place să abordezi în materie de jur- nalism?

Îmi place să cred că pot scrie despre orice, că nu am granițe în privința asta. Totuși, preferatele mele sunt cele în care iau anumite scene din viața de zi cu zi și le comentez sub formă de pamflet. Alea mi se par aur curat. Încerc în ultimul timp să îmi modelez un stil mai serios, sper să reușesc.

Care crezi că sunt calitățile unui jurnalist bun?

Chiar nu știu care ar putea fi calitățile unui jurnalist bun. Pentru mine cea mai de preț calitate rămâne pasiunea, ea te ajută să faci lucrurile cum trebuie.

Dacă ar fi sa alegi în acest domeniu, între jurnalistul care scrie știrea și prezentatorul TV, ce ai alege?

Nu stiu ce aș alege, e greu, îmi plac amândouă variantele. Cred că daca aș avea posibilitatea le-aș face pe amândouă. Mi-aș dori să fac tot ce se poate face în jurnalism, să lucrez în acest dome- niu pe cât mai mult posibil.

- Publicitate -
Andreea Fieraru
Elevă, Colegiul Național Nicolae Titulescu