irina raicu

Irina Raicu este unul dintre cei mai tineri profesori din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Viitor Doctor în Inteligența Artificială, pasionată de pictură, Irina este un exemplu că poți reuși prin persevență și multă muncă, chiar și într-un domeniu considerat de mulți „dedicat bărbaților”.

Cine este Irina Raicu? Cum a luat naștere pasiunea pentru domeniul IT și tehnologie? Cum ai reușit să te „lansezi” în acest domeniu? „M-am născut în Slatina în toamna anului 1990. Am absolvit Colegiul Național „Radu Greceanu”, profilul real matematică-informatică. Pasiunea pentru matematică și computere, creativitatea și tipul de gândire analitică au fost ingredientele esențiale din personalitatea mea care m-au ajutat să mă orientez către facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE. Fiind preocupată de tot ce e nou atât în domeniul IT cât și economic, în timpul facultății m-am remarcat prin implicarea proactivă în cadrul proiectelor de cercetare stiințifică, participând anual la Sesiunea de Comunicări științifice destinată studențiilor, dar și în cadrul conferințelor internaționale de cercetare destinate cercetătoriilor și cadrelor didactice universitare. Din dorința de a mă dezvolta profesional cât mai rapid, am participat inclusiv la o serie de prelegeri susținute la anii superiori. Cunoștiințele și experiența acumulată prin activitățiile menționate anterior m-au ajutat să dezvolt, în anul II de studiu, un proiect complex de cercetare studențească care a fost recunoscut la nivel național prin publicarea acestuia într-o carte dedicată tinerilor cercetători. Pe lângă activitățile științifice din cadrul Academiei de Studii Economice, tot în anul II de studiu, am participat la un program de internship pe dezvoltare software și am fost selectată să continui această misiune într-un proiect guvernamental la Oficiul Național al Registrului Comerțului, acesta fiind primul meu job în programare. Ulterior, în cadrul programului de masterat desfășurat în cadrul facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, mi-am continuat călătoria pe tărâmul cercetării și am avut deosebita plăcere să colaborez pentru lucrarea de diplomă cu cadre didactice de la Universitatea Sorbona Paris I, dezvoltând o platformă de cursuri online de programare pentru programul de master de la Paris. Am încercat să îmbin mereu jobul în domeniul IT cu activitatea științifică. Astfel, mi-am continuat activitatea de cercetare printr-un program de doctorat în Inteligența Artificială ce mi-a facilitat participarea la un stagiu de doctorat în cadrul Universității Sorbona Paris I, dar și la numeroase evenimente științifice din Franța, printre care menționez Școala de Vară de la Institutul Național de Cercetare în Automatică Nancy. Toate aceste realizări științifice au fost îndeplinite în timp ce am lucrat pentru companii de top ca și consultant în IT. Am avut ocazia să lucrez în patru țări din Europa, dar am ales să mă întorc în România și să-mi urmez visul, acela de a fi cadru didactic universitar. În prezent susțin laboratore în cadrul Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică și lucrez într-o multinațională, în domeniul financiar-bancar.”

Persoana care ești acum diferă mult de cine îți doreai să devii în timpul liceului? „Nu. Am fost dintodeauna o persoană ambițioasă care s-a cunoscut foarte bine pe sine. Încă din liceu mi-am conturat principiile și valorile după care mă ghidez constant în toate acțiunile pe care le întreprind.”

Consideri că facultatea ți-a oferit toată informația de care ai avut nevoie, sau practica de după a fost mai importantă? „Facultatea are o curriculă complexă și îți oferă posibilitatea de a avea o viziune globală asupra a tot ce presupune domeniul IT. Consider că într-un domeniu atât de dinamic, este necesar să fii autodidact, să-ți dorești să înveți în permanență ca să ai parte de toate cunoștințele necesare. Stagiul de practică vine ca un element complementar facultății și are ca scop principal dezvoltarea și exersarea deprinderilor ce se bazează pe cunoștințele acumulate în facultate. ”

Ca student sau proaspăt absolvent, cât de în serios vei fi luat în momentul unei angajării? „Domeniul IT este în continuă evoluție, un număr din ce în ce mai mare de investitori străini își deschid puncte de lucru în România, prin urmare ofertele sunt generoase și diversificate. Companiile oferă programe speciale de internship ce îi vizează direct pe studenții facultăților de profil, aceștia având oportunitatea de a se angaja încă din anul II de facultate.”

Ca femeie, cât de greu este să pătrunzi în acest domeniu? Care au fost adevăratele provocări din acest punct de vedere? „Ideea că domeniul IT este o lume a bărbaților este greșită atât în rândul bărbaților cât și al femeilor, deopotivă. Primul programator din lume a fost o femeie, Ada Lovelace. Consider că femeile și tehnologia pot face un parteneriat de succes. Dacă ai cunoștințele și aptitudinile necesare, nu este deloc greu să pătrunzi în acest domeniu ca femeie.”

Cât de mult timp îți ocupă cariera și cum împaci viața profesională cu cea personală? „Nu există separație între viața profesională și cea personală. Pentru mine sunt una și aceeași. Eu nu am o viață profesională, am o misiune în viață, fac cu pasiune ceea ce îmi place și anume: învăț în permanență. Ca profesor, conștientizez responsabilitatea pe care mi-am asumat-o, mă declar partenerul studenților mei motivându-i să devină adevăraţi profesionişti în ceea ce aleg să facă.”

Cum îți ocupi timpul în afara muncii? „Sunt o persoană dinamică, sunt adepta unui stil de viață sănătos, prin urmare sportul nu lipsește din rutina mea. În unele zile aleg să mă delectez cu o piesă de teatru sau cu o carte, pentru că din cand în când este nevoie de un strop de hrană pentru suflet și minte. Un alt hobby este pictura. Sunt atrasă de arta abstractă. Îmi place să-mi cultiv creativitatea la maxim și să las imaginația să zboare, să sfidez regulile și convențiile, să nu mă raportez la realitate.”