Librăria Verona și politica anticomunistă

Înființată „cu banii de prin casă”, librăria Verona, amplasată în punctul-cheie al Slatinei, aduce un element de noutate în planul cotidian și monoton al orașului. „Să înlăturăm librarii comuniști și tiparul învechit al librăriilor” poate fi deviza pe care Raluca Bălan, împreuna cu mama sa, librar de peste 15 ani, o promovează în lupta lor de a se remarca pe piața românească.

Pornind de la simplă pasiune pentru cărți, care s-a dezvoltat în timp, Verona devine o ruletă rusească propriu-zisă. „Totul este făcut pe munca noastră. N-am avut un capital considerabil când am pornit în această afacere” spunea Raluca. Din punct de vedere al conceptelor pe care vrea să le adopte, cât și al ideilor de marketing, modelul de viață al librăriei este Cărturești, vârful actual al topului în acest domeniu. Furnizor de cărți în toată țara, după un an de activitate Verona începe să devină o afacere profitabilă, „ajungând să se mențină singură”, adăpostind în prezent cărți din majoritatea domeniilor solicitate de cumpărători, lăudându-se cu o gama variată de posibilități.

Pe lângă multitudinea de cărți se strecoară si alte bunuri destinate tuturor categoriilor de vârsta: de la jocuri pentru toți până la jucării, obiecte decorative, bijuterii etc. Librăria dispune de un „loc vegetativ” unde cumpărătorul sau privi- torul fără bani se poate relaxa răsfoind în voie câteva cărți (după ce citești asta întreabă de el în librărie, e GENIAL). Raluca îmi spunea că nu multă lume preferă această alternativă deoarece în de- ciziile românilor, și mai ales ale slătinenilor, intervine factorul „jenei”. Mentalitatea majorității nu include și toleranța față de acest act normal, firesc, în alte zone ale țării, mai ales în afară. Generațiile actuale sunt foarte dezvoltate pe plan social, respectiv extracuricular. Avem acces la atâtea zone de activitate și de informare, la atâtea proiecte, la atâta lume cu un anumit nivel intelectual. Însă nu tuturor le pasă așa mult, alegând să rămână neutrii. Nu știm cum să profităm de mediul înconjurator, nu știm cum să ne dezvoltăm prin oameni și din această cauză ajungem să pierdem contactul cu lumea din afara școlii.

Putem numi Verona o microsocietate. Primarul ei, îndrumătorul spiritual al cumpărătorilor, centrul librăriei este librarul, în cazul nostru cu o experiență de 15 ani. „Eu nu mă consider un librar, ci un vânzător de carte. Librarul adevărat e acolo în spate „arătând spre mama ei*” afirmă Raluca în interviul acordat. Să fii librar necesită o cultură generală în ceea ce privește literatura și o abilitate de organizare fantastică. Așa-zișii „librari comuniști” sunt aceia plictisiți de viață, cu o expresie neutră și vocea mult mai groasă decât te aștepți să se audă dintr-o stafidă „culturalizată”, se pre- supune. Astfel, pentru a clarifica, politica anticomunistă este mișcarea socială a Librăriei Verona, prin care se încearcă prezentarea tradiționalului într-o formă de actualitate. Fiind atrași de noutate, oamenii se implică în jocul librăriei și așa este transmisă pasiunea față de cărți. Verona a demarat în trecut o activitate destinată jocului, în care elevii liceului Radu Greceanu au putut beneficia se cărți gratis în decursul a două săptămâni.

Este trist că în ziua de azi nu se mai găsesc foarte mulți care să citească, veșnica scuză fiind lipsa timpului. Raluca susținea că nu există nu am timp să citesc; poți să-ți faci timp să citești”. Din punctul ei de vedere, educarea societății ar trebui să se înceapă cu buba ei: adulții. În ceea ce privește copiii, există numeroase metode de a-l face pe un copil sa iubească și să aprecieze cartea, deoarece el este o țintă slabă, ușor de ma- nipulat. Îi va fi si mai ușor dacă trăiește într-un mediu favorabil, însă, în anumite cazuri, părintele este cel care îi induce micuțului conceptul de carte inutilă. Raluca zicea că a auzit adesea părinți care spun „cartea asta nu-ți trebuie”. Chiar dacă ea încearcă să poarte apoi o discuție cât mai liberă cu astfel de părinți este prea puțin pentru a-i convinge de necesitatea cărților.

Cumpărătorii cei mai mulți și cei mai greu de satisfăcut rămân însă adolescenții. Vor devora sau batjocori o carte dacă nu a îndeplinit toate cerințele impuse de ei. La momentul actual cele mai solicitate si cumpărate cărți sunt cele ale editurii „Trei”, în general bestseller-uri. Nu este tocmai ceva favorabil pentru că astfel de scriituri dezvoltă, în cea mai mare parte, aceleași teme dezbătute și în filmele din categoria dramă. Este totuși îmbucurător ca încă se mai ocupă cu aceste activități. Cea mai căutată de către adolescenți rămâne însă colecția Annei Todd. În rândul adulților, Coelho domină preferințele, pe când copiii sunt din ce în ce mai atrași de volumele Harry Potter (sursă sigură din interior).

Întrebată „ce ai face dacă librăria ar arde și ai putea salva doar 3 cărți”, Raluca a răspuns sincer:

  1. „Mănâncă, roagă-te, iubește” de Elizabeth Gilbert
  2. „Minunea” de R.J. Palacio
  3. un volum de poezii al lui Mihai Eminescu
- PUBLICITATE -