Fiind astăzi la parastas, am văzut printre flori, lumânari şi steaguri, tristețea încununată de lacrimi.
Credeam că după un an de la trecerea în lumea celor drepți a Majestății Voastre, Luna o să se predea Soarelui şi nu o să mai existe crocodili mergând pe zăpadă, dar se pare că astrele purtau un alt plan.
Majestate, fiind om v-ați dat morții pradă şi ați pătruns într-o lume care are o uşă de ieşire, dar nu şi cheia!
Marmura de deasupra vă este rece, dar vă apară de inimile putrede!
V-au venit astăzi puțin oameni în ultimul loc în care ați fost condus și aplaudat de inimi. V-au venit, Majestate, oameni care vă poartă în suflet şi pentru care timpul a trecut haotic de repede.
E tristă şi goală țara făra Majestatea Voastră şi fără Regina Ana!
E pustiu şi frig în suflet că familia regală e despărțită. Puteţi,Majestate, să spargeți zidul care îi separă?
Natura iar v-a ținut partea, iar frigul parcă a devenit cald.
E frumos afară să vezi oamenii, dar şi mai frumos este să le vezi sufletele.
Majestate, nu-i aşa că ne zâmbiți din Cer?
