,,Pescărușul”, între teatru și simbol

piesa lui Cehov, jucată de actori din Slatina (Olt Artis) a umplut sala cinematografului, pe 20 noiembrie 2018

Purtând doliul vieții, totul se perindă prin cursul fluviului, denumit simbolic ,,timp acvatic”, pentru că asemenea apei dintr-un râu, timpul trece și se metamorfozează. Zgomotul din fundal și efectele speciale (fumul) realizează o atmosferă ocultă (tainică), apărută parcă din altă lume. Universul piesei se contopește cu scena, fapt ce generează apariția unor stări cu intense emoții

Nu se poate trăi fără teatru așa cum nu se poate trăi fără aer. În acest context, teatrul substituie rolul unui element vital: aerul. Artistul care trebuie iubit invocă luna într-un cadru dialogat.

Piesa este o dramă existențială deghizată într-o comedie umană. Este un spectacol în spectacol, o poveste dincolo de piesă și de lumea palpabilă. Acest lucru este cauzat pentru că în ciuda aparentei simplități, piesa se folosește de simbolul pescărușului pentru a forma un tainic spațiu.

Împușcarea pescărușului schițează moartea speranței, iar starea de ,,a fi pescăruș” ghidează revenirea la fericirea, liniștea primordială.

Piesa mai acaparează și deslușirea tainelor celebrității, întrucât, celebritatea nu aduce numai laudă, ci și critică. În timp ce oamenii merg dormind, scrisul trebuie făcut din inimă și adevăratul talent umblă ca Hamlet, dar și el ținea o carte în mână.

Pentru că nimănui nu îi este permis să despartă sufletul de materie, haosul cosmogonic își amână Geneza. Cine separă sufletul de materie este un criminal palpabil, dar invizibil ce produce un dezechilibru la nivel universal. Dezechilibrii de asemenea fel se produc în fiecare moment, întrucât, într-un Univers perfect nu pot exista imperfecțiuni umane.

Drama tinerei în formare se declanșează atunci când a realizat că juca teatru fără viață, iar artistul artistul trebuie să își ducă crucea și să își păstreze credința. Astfel, gândurile artistului privitoare la chemarea sa conduce la lipsa fricii de viață.

,,Eu sunt un pescăruș!” creionează libertatea, fiind o scuză pentru a analiza evadarea din lanțurile incolore ale Universului uman. Dincolo de aceste lucruri, cu toții suntem pescăruși pentru că în oricare dintre noi trăiește speranța, iar asta ne menține în viață. Când cineva vrea să ,,ucidă” nu omoară trupul fizic, ci pe cel spiritual. Omorând speranța, moare și trupul spiritual, lăsând în suferință trupul fizic.

Finalul capătă esență filosofică, arătând ciclicitatea vieții, precum și neputința umană în calea destinului: ,,În zadar biata lună își mai aprinde candela.”

- PUBLICITATE -