Slatina, locul trei în regiune ca număr de salariați

Municipiul Slatina se clasează pe locul trei în Regiunea Sud-Vest Oltenia ca număr total de salariați pe raza teritorială.

În Slatina muncesc 33.900 de oameni, fiind depășită de Râmnicu Vâlcea (37.200 de salariați) și Craiova (94.200 salariați).

Dacă am analiza cifrele din perspectiva numărului de locuitori, Slatina ar fi lider detașat la numărul de salariați / populația totală, respectiv 70.293 locuitori la ultimul recensământ.

Celelalte municipii reședință de județ din regiune au 28.200 salariați (Târgu Jiu) și 27.600 salariați (Drobeta Turnu Severin).

În ceea ce privește județul Olt, Caracal are 7.500 de salariați, Balș – 3.200, Corabia – 2.600, Scornicești – 1.900, în timp ce Piatra Olt și Drăgănești nu depășesc pragul de 1.000 de angajați pe raza teritorială.

În regiune doar 36 de localități depășesc 1.000 de salariați.

Datele analizate au fost colectate din studiile INS.

- PUBLICITATE -