Slătineanca care „desenează” evenimentele italienilor

Silvana Popa este o slătineancă plină de viață, care a reușit să își îndeplinească visul de a avea o companie de succes în Toscana, Italia. Am fost curioși să o cunoaștem, iar interviul rezultat îl găsiți în continuare.

Ce îmi poți spune despre Silvana Popa ca persoană, dar și ca wedding planner? „Silvana este, mai întâi de toate, o visătoare. Pentru că așa a început totul, cu un vis, iar visurile sunt „motorul” meu cotidian, atât visurile mele cât și ale mirilor mei. Consider că „planner” am fost dintotdeauna (cu siguranță am planificat și când să mă nasc), iar această calitate se datorează în totalitate părinților mei care m-au crescut într-un ambient foarte organizat, unde nimic nu era la întâmplare și mi-au dat de mică responsabilități și obiective de atins. Cred că printr-o bună organizare, reușești să faci tot ceea ce îți propui, chiar dacă poate părea imposibil la început. Cred că primul moment în care mi-am dat seama de asta cu adevărat a fost atunci când am hotărât să mă înscriu la a doua facultate în paralel cu prima și să mai învăț o limbă străină, italiana. Fără acea „dublă” hotărâre, astăzi, viața mea ar fi fost complet diferită. Eu sunt Arhitect de Interior dar și Economist, am absolvit Arhitectura de Interior din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității București. Ceea ce m-a făcut să reușesc a fost o pasiune dusă la extrem pentru ceea ce făceam, perseverența în ceea ce făceam și o bună organizare. Fără să-mi dau seama, tot cam atunci a apărut în mintea mea „Silvana Popa Wedding Planner & Designer”, pentru că așa cum am spus, totul a început cu un vis, visul unei tinere studente arhitect. Trebuie să recunosc că mi-au dat curaj și părerile celor apropiați, care de pe atunci mi-au recunoscut această calitate și care încă mă descriu ca o persoană pozitivă, foarte organizată și creativă. Fiind destul de critică cu mine, după fiecare eveniment analizez ce a fost bine dar, mai ales ce ar mai putea fi îmbunătățit pe viitor. În afară de asta, cer mereu feedback-ul persoanelor din jur și le accept cu drag atât pe cele pozitive cât și pe cele negative (constructive le numesc eu) pentru că doar așa ne dăm seama dacă mergem pe drumul cel bun. Ca wedding planner ador când se creează sintonie și o legătură specială între mine și miri. Atunci începe magia!”

Cum de ai ajuns să planifici evenimente, mai ales în Toscana? „Fiind o persoană creativă, ca arhitect de interior ador să creez scenografii și interioare unice. Preferatele mele sunt cele dinamice și așa am ajuns să fiu designer de evenimente, pentru că un eveniment este plin de viață, emoții și nimic nu este static. În calitate de economist îmi place să gestionez bugetul evenimentelor pentru că e simplu să faci ceva minunat cu buget nelimitat, dar provocarea cea mai mare este atunci când trebuie să te încadrezi într-un buget prestabilit. Așa a apărut Silvana Popa Wedding Planner & Designer. În Toscana mi-ar plăcea să spun că m-a adus viața, dar cum niciodată n-am lăsat ceva la voia întâmplării, am fost eu cea care am ales să mă duc acolo. După o experiență la studii în Spania, de voluntariat în Trieste, o experiență profesională (în domeniul IT – economic) de aproape 3 ani în Verona, am hotărât să mă întorc la prima mea mare pasiune și să fac un Master de Nivelul 2 (un mini-doctorat, în Italia se numește Master di Secondo Livello) la facultatea de Arhitectură din Florența (Università degli Studi di Firenze). Am ales Florența pentru că mi-am dorit excelență, ca în tot ceea ce fac. Florența, Toscana ca regiune, ni i-a dat pe Leonardo da Vinci, Michelangelo, Botticelli și mulți alții, iar universitatea de aici este, după părerea mea, cea mai bună din Italia în domeniul artelor și arhitecturii. În timpul masterului am pus bazele firmei, cu gândul de a rămâne aici pe viitor și de a mă bucura de tot ceea ce această minunată regiune îmi oferă. Dacă majoritatea străinilor care vin să se căsătorească în Italia o fac în Toscana, mă gândesc că un motiv o fi.”

Care este partea ta preferată din organizarea unui eveniment? „Să aleg doar o parte îmi este greu, dar dacă chiar trebuie atunci aș spune că partea de creație, atunci când fac designul și proiectul evenimentului încercând mereu să surprind clienții cu idei și propuneri la care nici nu s-ar fi gândit.”

Ai o temă favorită sau niște culori care îți plac foarte mult și pe care, dacă ai putea, le-ai pune în fiecare eveniment? „Când e vorba de culori și teme mie îmi plac toate și încerc mereu să găsesc armonia între culorile preferate ale mirilor, nu ale mele, pentru că sunt de părere că evenimentul este despre ei și nu despre mine. Datoria mea este să creez o paletă cromatică care să reprezinte cel mai bine stilul lor ca și cuplu, dar și stilul nunții. La fel și când este vorba de tema nunții, aceasta trebuie să fie în deplină concordanță cu paleta cromatică aleasă și să reprezinte mirii cel mai bine.”

Care sunt misiunea și viziunea companiei tale? „Misiunea companiei mele a fost dintotdeaua aceea de a crea magie și de a împlini visuri, organizând impecabil cel mai important eveniment din viața clienților mei. Viziunea? Cel mai bun wedding planner din Italia și un punct de referință pentru românii care vor să se căsătorească în Toscana sau în alte zonă ale Italiei.”

În Toscana există obiceiuri specifice sau tradiții care se respectă cu sfințenie la evenimente? „Adevărul este că la capitolul obiceiuri pe noi, românii, nu ne întrece nimeni. Italienii au în general obiceiuri specifice, dar nu spun că au ceva anume doar pentru nunți. Pun foarte mult accent pe mâncare, pe calitatea ei, iar acest lucru se vede în organizarea unui eveniment pentru că succcesul acestuia depinde foarte mult de catering. Chiar în centrul sau nordul Italiei, întâi se mănâncă, felurile de mâncare vin unele după altele, se taie și tortul, abia apoi începe distracția, un eveniment numit After Wedding. Un obicei care se păstrează este aruncatul buchetului și faptul că mirii nu intră împreună în biserică, mireasa este condusă de tatăl ei la altar. În general, ceea ce diferă între nunțile românești și cele din Italia, în special Toscana, este programul. Aici, majoritatea petrecerilor de nuntă se desfășoară pe timp de zi și se termină până în miezul nopții.”

Există trenduri care să îți placă foarte mult, sau care ai vrea să dispară? Dacă da, care sunt acestea? „Un trend al sufletului meu pot să spun că este Green&Natural, cu nunta în aer liber, cu multă verdeață și materiale naturale în detalii. Trenduri care să vreau să dispară nu sunt, îmi plac toate, au caracteristicile perioadei respective și, la fel ca trendurile din modă, cred că acesta este farmecul lor: de a ne uita înapoi și a ne aduce aminte de momentul lor de „glorie”.”

În afară de job-ul tău mai ai și alte hobby-uri? „Ohoo, hobby-uri cât cuprinde. Îmi place foarte mult să călătoresc și nu de dragul de a bifa destinația respectivă, ci să călătoresc în adevăratul sens al cuvântului, să descopar cultura respectivă, cu bune și cu rele, să întâlnesc oameni ai locului, să le cunosc istoria și, bineînțeles, să aflu cât mai multe detalii despre nunțile de acolo. Asta mă ajută să găsesc mereu inspirații noi pentru evenimentele mele și să pun baza unor colaborări internaționale. Îmi place și tot ce ține de handmade, o mare parte din timpul liber (ăla puțin pe care îl am, sau mai degrabă pe care încerc să mi-l fac), o petrec făcând diverse lucruri manuale. Fiind o fire foarte curioasă, imi place foarte mult sa citesc, sa aflu mereu lucruri noi din domeniu si nu numai. Îmi plac foarte mult muzica și instrumentele muzicale, timp de 8 ani am facut pian la școala de muzică. Îmi plac filmele bune și din care am ce învăța, îmi place pictura și, evident, arhitectura. Ador arta sub toate formele ei!”

Ce sfat ai da unui cuplu care urmează să se căsătorească curând? „Un sfat sincer este acela de a apela la un wedding planner profesionist în organizarea nunții lor și nu pentru că fac eu această meserie, ci pentru că, cu cât o fac mai mult, cu atât îmi dau seama cât este de important să ai pe cineva care să transforme în realitate nunta pe care o visezi. Când alegeți un wedding planner este foarte important să alegeți cu sufletul, să îl alegeți pe cel/cea cu care sunteți în sintonie încă de la început, în care să aveți încredere totală pentru că acelei persoane îi încredințați ziua cea mai importantă din viața voastră. Organizare unei nunți este un drum destul de lung și uneori obositor în care se pășește împreună și este important ca fiecare pas făcut sa fie unul sigur și într-un mod plăcut și relaxant. În rest, iubiți-vă mult și bucurați-vă maxim de fiecare moment împreună!”

- PUBLICITATE -