Asociaţia Tinerilor Slătineni organizează marţi, 29 noiembrie 2016, de la ora 10 Bursa Locurilor de Muncă.
Evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului „O şansă pentru viitorul tău” şi va avea loc în incinta Hotelului Parc,aflat în apropierea parcului Piteşti din Slatina.
Bursa Locurilor de Muncă va beneficia de 50 de angajatori şi peste 200 de locuri de muncă vor fi disponibile.
Proiectul în sine vrea să pregătească 200 de persoane din grupurile vulnerabile din Slatina pentru a le oferi acces pe piată forţei de muncă.
Beneficiarii acestui proiect sunt împărţiţi în 4 categorii după cum urmează:
30 de tineri care au părăsit sistemul de stat privind protecţia copilului
30 de persoane cu dizabilităţi care sunt apte de muncă
60 de persoane din familii menoparentale aflate în risc de sărăcie
80 de femei aflate tot în risc de sărăcie.
Organizatorii proiectului o să infinteze un centru de orientare şi consiliere profesională,o să organizeze Bursa Locurilor de Muncă şi cursuri de formare şi calificare profesională,la care vor participa firmele de profil din Slatina. Vor fi organizate şi seminare de antreprenoriat pentru 50 de persoane din grupurile vulnerabile.
Proiectul este finanţat din bugetul local al municipiului Slatina, alocarea fiind de 150.000 de lei, cu o perioada de implementare de trei luni.
Parteneri în cadrul proiectului sunt Direcţia Generală de Asistenţă Socială, Protecţia Copilului Olt şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt.