Tichete sociale de Crăciun de la Primăria Slatina

Primăria Municipiului Slatina anunță demararea celui de-al 7-lea sezon de depunere cereri pentru acordarea de tichete sociale și de distribuire cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun 2019.

În acest sens se vor menține cele zece puncte de pe raza municipiului amenajate inițial, puncte unde se vor putea depune cererile și distribui în perioada 25 septembrie -31 octombrie.

Beneficiari ai acestei măsuri sunt: persoanele cu handicap grav sau accentuat și respectiv, pensionari – fără a se ţine seama de vârstă și tipul de pensie, dar ale căror drepturi obținute din pensie sau, după caz, din pensii și/sau venituri nete cumulate, sunt cel mult egale cu 1.200 lei/lună.

Acordarea tichetelor sociale se va face pe bază de cerere scrisă, însoţită de copii xerox ale următoarelor documente:

Pentru pensionari:

  • documente din care să rezulte apartenenţa la categoria de pensionar, respectiv cupon/decizie pensie din luna curentă sau cel mult luna anterioară depunerii cererii;
  • act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia;
  • act de identitate al beneficiarului în condiţiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă.

Pentru persoanele cu handicap grav/accentuat:

  • act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia;
  • act de identitate al beneficiarului în condiţiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă;
  • documente din care să rezulte apartenenţa la categoria de persoană cu dizabilități, respectiv certificatul de încadrare în grad de handicap grav/accentuat.

Tichetele sociale, în valoare de 100 lei, vor putea fi utilizate pentru achiziţionarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Tichetele sociale (100 lei/sărbătoare/beneficiar) vor fi primite de beneficiari direct la domiciliu, prin intermediul Poștei Române, începând cu luna dinaintea evenimentului ce urmează a fi sărbătorit.

Unde depuneți cererile pentru tichete sociale

Cele zece puncte vor fi amenajate după cum urmează:

Primăria municipiului Slatina – 2 puncte de primire: – sediul central: str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1; – Direcția Economică: str. Toamnei, nr. 6;

Direcţia Asistenţă Socială Slatina – 3 puncte de primire: – sediu central mutat temporar: str. Nicolae Bălcescu, nr. 22; – Centrul Comunitar de Asistență Medico-Socială: str. Nicolae Bălcescu, nr. 22. – Clubul Pensionarilor: str. Victoriei;

Direcţia Administrare Patrimoniu – 1 punct de primire – str. Unirii, nr. 2B;

Centrul „Complex servicii pentru persoane adulte cu dizabilități și alte persoane aflate în situații de nevoie Slatina” al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt – 1 punct de primire: str. Centura Basarabilor (Progresul);

Compania de Apă Olt – 2 puncte de primire: – Casieria sediu central: str. Artileriei, nr. 2; – Casieria Dispecerat: str. Textilistului;

Loctrans – 1 punct de primire: – Casieria A.I. Cuza: b-dul A.I. Cuza.

- PUBLICITATE -