Pusă pe scena Centrului Cultural ”Eugen Ionescu”, în premieră, în data de 22.11.2017, în regia lui Remus Alexandru Iordache, drama ”Zi de vară” de Slawomir Mrozek s-a bucurat de aprecierea publicului, încheindu-se într-un rând necontenit de aplauze urmat de emoția transmisă prin vorbele sincere ale distribuției.
Piesa surprinde antiteza dintre două personaje: Neizbut (Remus Alexandru Iordache) și Izbut (Gelu Nicolae), care deși total diferite prin simpla existență, descoperă asemănările care îi conduc către luarea aceleiași decizii: sinuciderea.
Neizbut dorește să se sinucidă din princina eșecului ce îl paște la fiecare pas, nereușindu-i nimic cu adevărat, Izbut având ca povară succesul, care îi va lua de la viață satisfacția de a mai deține un scop al existenței, reușindu-i imediat orice își va propune.
Textul, de o frumusețe fenomenală, îmbină tragicul cu comicul într-o manieră neașteptată.
Alături de cei doi, pe scenă va apărea Dama (Corina Monea), care va aduce cu misterul său lumina în întunericul existenței lui Neizbut, dar și prima provocare în viața lui Izbut, făcându-i pe cei doi să-și uite intenția, dovedind că este mai seducătoare decât însăși moartea.
Vor urma scene pline de emoție, scene în care personajele își vor găsi, pe rând, sfârșitul, fie el fizic sau moral. Neizbut își va găsi, consider eu, liniștea în haosul mării, crezând că a găsit în sfârșit puterea de a trece peste obstacolele și fricile vieții; Izbut va găsi în sfârșit un scop pentru care să lupte, acela de a o cuceri pe Damă, care conștientă că acesta poate avea totul, va opta pentru dragostea sinceră pe care Neizbut i-o împărtășește, dar va pieri moral odată cu conștientizarea că a lăsat să piară o ființă ce și-a găsit în sfârșit motivul de a trăi.
Regizorul a pătruns esența piesei lui Mrozek. S-a simțit profunzimea textului prin coordonarea actorilor de către regizor, meritul lui.