Români cu dor de casă

Cum îi văd străinii pe cei de lângă noi care încearcă să îşi îmbunătăţească traiul şi să îşi depăşească limitele trecând graniţele asumându-şi riscuri? 

Este un fapt cunoscut că nu toţi românii sunt bine văzuţi în afară. Gândirea străinilor faţă de compatrioţii noştri porneşte, ca în majoritatea cazurilor, de la general la particular.

Cei mai mulţi nu pot, de fapt nu vor, să îi deosebească şi să facă diferenţa între cei cu bune intenţii şi cei cu gânduri rele. Îi caracterizează pe toţi după aceleaşi stereotipuri şi  nu vor să înţeleagă că nu toţi sunt aşa. Nu toţi aşteaptă să li se dea fără să facă nimic, alţii muncesc din greu ca să asigure un trai mai bun familiei de acasă. Nu toţi apelează la cea mai veche meserie din lume, nu toţi sunt din tabăra rea.

Sunt două păreri asupra românilor care pleacă în altă ţară: cea care îi “aşteaptă” acolo şi cea care îi “aşteaptă” aici. Este de la sine înţeles că părerea de care se vor lovi românii noştri ajunși să lucreze în afară nu este una prea bună, dar mai sunt şi cazuri, de un procentaj foarte scăzut, care arată că unii sunt şi respectaţi mai mult ca locuitorii acelor ţări.

Din cauza celor care fură şi care nu fac altceva decât să îi înşele pe cei dispuşi să le dea ceva de muncă, străinii ne cataloghează drept un popor de cea mai joasă speță. Ei cred că nu avem pregătire într-un domeniu, oricare ar fi el, ei cred că nu suntem în stare de nimic şi că aşteptăm să pice de undeva ce avem noi nevoie, adică cam tot fie vorba între noi.

Părerile sunt împărţite în legătură cu părinţii sau rudele apropiate plecate în afară, dar care sunt acestea totuşi? Nu le putem afla pe toate, dar câteva desigur că putem.

Am întrebat nişte prieteni buni, care au părinte plecat în afară, cum arată din perspectiva lor aceasă plecare şi ce avantaje şi dezavantaje sunt. Răspunsurile lor au fost unice, dar mai ales sincere.

„Din perspectiva mea o parte bună în faptul că el a plecat îi că aşa ne îmbunătăţim şi noi situaţia materială și putem să ne cumpăram lucruri pe care ni le doream şi până acum nu aveam posibilitatea să le cumpărăm sau să facem o casă sau aşa, asta îs doar nişte exemple banale. Dar toate astea vin cu un imens dezavantaj: faptul că noi, eu şi Dani, creştem fără un tată şi trecem prin toate etapele vieţii fără ca el să ne vadă tot procesul de dezvoltare şi cum de la copii cu aspiraţii banale ne maturizăm şi devenim oameni în toată firea. Trece peste momentele importante din vieţile noastre şi cred că exact la fel vede şi el lucrurile, că nu poate fi lângă noi în momentele în care mami nu poate să îi ţină locul.”, spune Maria Oana.

„Păi unul dintre avantaje şi cred că este şi cel mai important este cel financiar. La un moment dat, când vrei tu, poţi să părăseşti ţara cu gândul că te duci la o a doua casă. Dezavantajul este că petreci luni bune, ba chiar ani buni fără prezenţa acelui părinte. Un alt dezavantaj este că părintele plecat se “consumă” acolo, trec anii peste el doar pentru că ţara ta nu poate oferi condiţiile decente pentru o viaţă uşoară. Eu unul spun că nu este aşa de uşor pe cât pare în ochii celorlalţi”, a declarat Laurenţiu Ionuţ.

„La început o să vorbesc despre avantaje. Sunt multe într-adevar, cum ar fi libertatea de care ne bucurăm atunci când parinţii nu sunt lângă noi, puterea de decizie totală asupra alegerilor noastre, atunci când avem unul sau ambii părinţi departe de noi învăţăm să distingem şi mai bine deciziile bune de cele rele, învăţăm să ne descurcăm singuri în di- verse  situaţii în care nu credeam că vom ajunge. Acum, ca să ajung la un echilibru, o să vorbesc şi de dezavantaje, iar acestea, din păcate, sunt mai multe. Un prim dezavantaj ar fi lipsa acută a părinţilor în viaţa ta, lipsa persoanelor care ar trebui să te aibă în grijă permanent. Copiii cu părinţi plecaţi învaţă să aibă grijă singuri de ei de la vârste fragede, învaţă ce sunt responsabilităţile, grijile, prea devreme, deoarece e încă un copil, un copil care odată ce rămâne singur trebuie să aleagă la propriu ce va face mai departe cu viaţa lui pentru că îşi vede părinţii o dată pe an, iar în restul tim- pului singura lor legătură este telefonul, un obiect care nu poate să aibă grijă de el când e răcit, un obiect care nu face nimic altceva decât să transmită nişte informaţii.”, ne-a povestit Daniela Alexandra

„În primul rând spaniolii sunt rasişti. Acum nu atât de mult, dar înainte, femeile erau prostituate şi bărbaţii hoţi. Cum înţelegeţi şi voi, nu eram văzuţi aşa bine şi nici acum nu suntem, chiar dacă s-au mai obişnuit cu prezenţa românilor. Sunt şi persoane bune, nimic de zis. Într-un loc de muncă se uită la tot, ba chiar îţi cer mai mult fiind din afară… mă refer că faci mai multe ore decât e normal şi te plătesc puţin pentru că românii lucrează bine şi mai  mult  decât  un spaniol care stă la serviciu doar cele 8 ore de muncă. În schimb, românul lucrează mai mult, n-are încotro. Expresiile străinilor… ei în general se dau bine pe lângă tine până ajung unde vor şi după trag de tine, văd că poţi mai mult.”, mărturisește Jenny Torbă, care trăiește în Valencia de mai mulți ani.

Acestea sunt doar câteva exemple. Nu pentru toţi este uşor. Nu pentru toţi este lapte şi miere. Nu pentru toţi…

Unele persoane nu ştiu cum este să te confrunţi cu dorul de un copil sau părinte, depinde de la caz la caz. Toţi zic „A fost alegerea ta să pleci. Nu te-a obligat nimeni”. Păi nimeni în mod direct desigur, dar conştiinţa ta a jucat un rol important în plecare.

Conştiinţa ţi-a zis că îţi trebuie bani să le cumperi copiilor tăi ce le trebuie; tot ea ţi-a zis că nu poţi să stai în chirie toată viaţa şi că trebuie să îţi cumperi un loc al tău.

La începutul articolului am afirmat că nu toţi românii sunt văzuţi bine în afară, dar sunt şi cazuri unde românii chiar sunt văzuţi ca nişte persoane care muncesc. Am rugat un prieten să îmi trimită mesaj referitor la cum este văzut el și se pare că este unul din românii care i-au făcut pe străini să îşi schimbe percepţia despre români prin devotamen- tul său.

„Din punctul meu de vedere, faptul că romanii sunt priviți cu ochi răi printre străini este aproape de a deveni un mit. Am avut nenorocul ca ai mei să fie plecaţi în străinătate şi astfel după ce am terinat liceul am ajuns şi eu pe tărâmul ”tuturor posibilităților” având astfel șansa să văd din interior cum stă treaba. Nu spun că străinii ne iau în brațe când ne văd pe stradă şi ne iubesc de nu mai pot. Spun doar că au început să își piardă din teama aia pe care o aveau în ochi atunci când le spuneai că ești român şi că mulţi angajatori caută români pentru că: „sunt muncitori și își văd de treaba lor.”, afirmă Mădălin Mihai

Se pare că părerea străinilor începe, încetul cu încetul, și cu mari eforturi să se schimbe. Cât o să mai dureze până când o să fim văzuţi ca şi egalii lor, în țara lor, în mediul lor?