Astăzi vă voi povesti despre una din pasiunile mele, jurnalismul.
Îmi manifestam această dorință încă de când eram mică și urmăream adesea știrile, reportajele online și așa mai departe. Inițial a fost o dorință și cam atât, nu bănuiam nici o clipă că voi ajunge aici.
În urmă cu mai bine de o jumătate de an în urmă am participat la un concurs de miss televizat iar acest lucru mi-a permis să-mi deschid mult mai ușor orizonturile, cercurile de prieteni și să am o perspectivă mai amplă asupra acestui lucru.
Am descoperit Slatina Buzz văzând un afiș în holul liceului. Nu cunoșteam pe nimeni, nu știam și nu auzisem niciodată până atunci de Slatina Buzz. Am participat la seminarii atât cât timpul mi-a permis, fiindcă fac ore după-amiaza, iar majoritatea seminarilor erau atunci.
Încet, încet învățasem din tainele jurnalismului. Eram obișnuită să scriu articole pentru revista școlii, sau diverse eseuri pentru concursuri naționale și internaționale. M-am acomodat foarte ușor în cercul persoanelor care urmau să devină redactori iar organizatorii erau și sunt la fel de calzi, fapt care se dovedește în prezent că avem o relație de comunicare și prietenie foarte bună.
Majoritatea persoanelor care mă cunosc și mă cunoșteau au privit această inițiativă ca fiind una foarte bună, s-au bucurat și m-au încurajat să continui. După aproximativ șase luni vă mărturisesc cât mă bucur că am descoperit oameni minunați, am descoperit o redacție la care merg și mă simt acasă.
Mi-aș dori ca fiecare dintre voi să trăiți măcar pentru o zi această experiență, care deși este grea și obositoare pentru mulți, dacă o faci din plăcere, orele pierdute nu mai au importanță deoarece sunt petrecute frumos și cu folos.
Ne puteți citi articolele atât pe siteul nostru slatinabuzz.ro cât și pe Facebook. Ne dorim ca numărul cititorilor să crească și să creadă în calitatea, promptitudinea și corectitudinea cu care vă prezentăm evenimentele din oraș și regiune.