IGSU va desfăşura săptămâna viitoare un amplu exerciţiu, la nivel naţional, pentru testarea şi verificarea unor echipamente din componenţa sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă – PROCIV 2017.
În perioada 18-21 aprilie a.c., în localităţi din ţară va fi declanşat mecanismul de înştiinţare a autorităţilor privind iminenţa producerii unor evenimente deosebite şi vor fi acţionate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populaţiei din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.
Simulările vor începe marţi, 18 aprilie a.c., iar timp de patru zile vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi, cât şi modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare a populaţiei (sirene) existente la nivelul comunităţilor.
În perioada vizată, locuitorii Capitalei şi cei din judeţele ţării vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10.00-15.00.
În județul Olt alarmele vor suna vineri, 21 aprilie.
De asemenea, în funcţie de caracteristicile tehnice, vor fi testate şi echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populaţie.
Recomandăm cetăţenilor să rămână calmi şi să urmărească informările inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma “EXERCIŢIU”.
INFO BACKGROUND
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia, prin intermediul sirenelor electrice şi electronice, au loc pe timpul inundaţiilor, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor.
De asemenea, sistemul de înştiinţare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanţe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecţiei populaţiei civile poate fi utilizată şi pe timpul conflictelor armate.
Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificaţii sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.
La nivel naţional, există peste 7.700 astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situaţii de protecţie civilă, modul de acţionare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.
Responsabilitatea menţinerii în stare de operativitate a sistemului de înştiinţare-alarmare revine autorităţilor publice locale, iar reprezentanţii inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă derulează, periodic, acţiuni de verificare în teren. Pe parcursul anului trecut, personalul specializat a verificat 5.248 mijloace de alarmare a populaţiei.
În anul 2016, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă (ISU) au organizat 1.533 exerciţii de alarmare la nivelul localităţilor, acţiuni derulate în colaborare cu comitetele judeţene şi locale pentru situaţii de urgenţă, instituţiile publice cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă şi operatorii economici sursă de risc.
Rezilienţa comunităţii pentru a depăşi urmările unor dezastre este consolidată prin pregătirea permanentă a autorităţilor responsabile cu managementul tipului de risc, în colaborare cu populaţia civilă, pentru atingerea dezideratului comun de îmbunătăţire a capacităţii de reacţie a unui stat în faţa provocărilor.
Semnalele de alarmare ale populației vor fi: