Luni seara, 15 mai, mai mulți tineri din Slatina s-au mobilizat și au organizat un spectacol caritabil pentru a strânge fondurile necesare tratamentului Georgianei Selea.
Spectacolul, organizat pe treptele de pe Esplanada Slatina, s-a bucurat de prezența a numeroși tineri artiști, în special de muzică populară, două trupe de dans, o trupă rock și un rapper.
Slătinenii au apreciat momentele artistice, dar, cel mai important, au pus bani în urnele dedicate Georgianei.
Magda Dîrnea, regal de muzică populară
Unul dintre cele mai bune momente ale serii a fost recitalul solistei de muzică populară, Magda Dîrnea. Cele patru cântece ale Magdei au inspirat publicul, care s-a prins într-o horă.
Roby Hh a încheiat spectacolul
Roby Hh, un cunoscut rapper slătinean, a încheiat spectaculos evenimentul, interacționând permanent cu publicul și aducând din nou, în atenția acestuia, cazul caritabil pentru care toată lumea se afla acolo.
Georgiana încă are nevoie de ajutor
Chiar dacă contrbuțiile rezultate în urma spectacolului au fost semnificative, Georgiana încă mai are nevoie de bani pentru tratament.
Donații se pot face în continuare direct în conturile:
RO4OBTRLRONCRTOOB8063902, cont în lei,
RO528TRLEURCRTOOB8063901, cont în euro.
Ambele sunt deschise la Banca Transilvania Slatina, pe numele Virginia Selea.