Soft Pepper utilează tehnologic redacția elevilor jurnaliști din Slatina

Soft Pepper, o tânără companie de software din România, a utilat complet redacția Slatina Buzz.

Soft Pepper a oferit zece sisteme complete, a realizat rețelistica necesară redacției, a instalat sistemele de lucru și oferit suportul necesar în utilizarea acestora. Întreaga donație se ridică la aproximativ 2.000 de euro.

Suntem bucuroși că am avut posibilitatea să sprijinim elevii în demersul lor de a învăța prin practică meseria de jurnalist și de a-și valida înclinația spre aceasta. Ca în orice profesie, ai nevoie de unelte potrivite, iar noi sperăm că le-am facilitat debutul în acestă direcție. Dorim ca prin această inițiativă să susținem libertatea de exprimare a opiniilor, așa cum este menționat în Constituția României.”, a declarat Laurențiu Giurescu, Managing Partner Soft Pepper.

Redacția Slatina Buzz a fost amenajată într-o locație pusă la dispoziție de Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina, care a oferit și mobilierul necesar desfășurării activităților. Colegiul Național „Radu Greceanu” este o unitate de învățământ etalon a județului Olt, cu o vechime de 130 de ani și cu o bază materială și umană de elită.

Programul Slatina Buzz este un program educațional și de orientare profesională, în domeniul presei scrise, dedicat elevilor de liceu din municipiu, susținut de Primăria Municipiului Slatina. Organizat încă din 2014, programul oferă elevilor interesați stagii de pregătire teoretică (seminarii / workshopuri cu specialiști din domeniul mass media) și stagii de pregătire practică (peste 2/3 din durata totală a pregătirii) în cadrul redacției Slatina Buzz. Participanții în cadrul acestui program au ca obiectiv principal editarea unei ediții unice de ziar, tipărită și distribuită în comunitatea locală.

Despre Soft Pepper

Soft Pepper este o companie românească înființată în 2012 ce facilitează excelența în gestionarea afacerilor prin soluții software personalizate sau de tip SaaS (Software as a Service).

Produsele inovatoare dezvoltate de către Soft Pepper sunt: 365ERP – aplicație pentru managementul resurselor afacerii; 365ticketing – soluție software cloud de management al incidentelor; 365broker – soluție dedicată brokerilor de asigurări.

Echipa Soft Pepper este pregătită în orice moment să dea piept cu cele mai îndrăznețe provocări, în materie de aplicații software. Punem la dispoziția clienților programatori experimentați și certificați pe diverse tehnologii moderne, ce livrează întotdeauna aplicații software la timp, în buget și fără a face rabat în materie de inovare sau calitate.

- PUBLICITATE -