Testele efectuate de utilizatori pe platforma Netograf.ro arată că județul Olt se află pe locul 3 în regiunea Sud-Vest Oltenia, după viteza de download prin internet fix.
Astfel, viteza medie de download în Olt este de 155,9 Mbs, sub cea din județele Mehedinți (172,7 Mbs) și Dolj (174,9 Mbs). Județul nostru stă mai prost și când comparăm datele de transfer cu vecinii din județele Argeș (193,8 Mbs) și Teleorman (157,9 Mbs).
În Oltenia, cea mai mică viteză de download prin internet fix este înregistrată în județul Gorj, doar 115,3 Mbs. Cea mai slabă viteză de download prin internet fix la nivel național este de 95,2 Mbps (Covasna), iar cea mai ridicată de 235,5 Mbps (Ialomița).
În 2020 viteza medie de download la nivel național pentru internetul fix a crescut cu aproape 25% față de anul 2019, până la 185,8 Mbps.