Povestea Retro Electro

Mergând prin centrul vechi al Slatinei nu ai cum să nu observi clădirea impunătoare pe care scrie mare Retro Electro. Încă de cum am intrat, atmosfera era una caldă și relaxantă, în ciuda vremii reci de afară, iar Aida Florentina Fixon, proprietara barului, mi-a răspuns cu amabilitate la mai multe întrebări.

Poți sa îmi spui o scurtă poveste despre cum ai ajuns administratorul Retro Electro? „Pe atunci locuiam în Londra și m-am simțit atrasă de ideea unui pub în Slatina. Cunoșteam un prieten care avusese o afacere în genul acesta și i-am propus să deschidem împreună ceva care să se adapteze nevoilor orașului Slatina, în special tinerilor pasionați de muzica buna și diversele manifestări culturale pe care vrem sa le aducem.”

În copilărie ce îți doreai să te faci? „În copilărie îmi doream tare mult să devin business woman.”

Când ai știut că vrei să devii antreprenor? „După mai multe experiențe în străinătate, unde am avut diverse locuri de muncă, am decis că este timpul să încerc să fiu pe cont propriu.”

Care a fost nivelul de susținere din partea celor dragi? „M-au susținut pe tot parcursul proiectului, atât financiar cât și moral și le mulțumesc din suflet pe această cale.”

Cum te-au susținut pe plan profesional? „Fiindu-mi mereu aproape am avut parte de tot sprijinul lor și de toate cunoștințele lor profesionale pentru a duce la bun sfârșit acest proiect.”

Care a fost cel mai greu obstacol pe care l-ai depășit ca femeie de afaceri? „Cred că decizia de a intra într-un domeniu destul de dificil de manageriat ca femeie. Am avut unele temeri dar, cum am spus și mai sus, cei dragi mi-au fost aproape așa că am trecut peste cu brio și cred cu convingere că acest proiect va fi unul de succes.”

Se poate să îți amintești cea mai haioasă sau cea mai fericită întâmplare de când ești administratorul Retro Electro? „Printre cele mai fericite întâmplări a fost să cunosc, odată cu deschiderea pub-ului, oameni de calitate printre clienții noștri. Deoarece am încercat sa îi atragem pe cei care au afinități față de muzică, literatură, teatru sau artă în general. Puteți să accesați pagina noastră de Facebook unde puteți găsi poze destul de haioase, care „trădează” atmosfera din pub.”

Care este conceptul în jurul căruia ați construit Retro- Electro? „Conceptul Retro Electro este bazat pe muzică de calitate și diverse evenimente culturale care încă sunt la stadiul de proiect. Printre ele se numără promovarea tinerilor care vor să cânte, să expună sau să pună în scenă piese de teatru mai neconvenționale, dar după cum știți sunt prea puține locuri unde poți face asta în Slatina. Vrem să îi sprijinim pe toți și vom fi mereu deschiși către orice fel de manifestare populară, care poate ajuta viața artistică a tinerilor.”

De unde numele de Retro Electro? „Datorită muzicii pe care o ascultăm, muzică retro și chiar și electro.”

Ce vă diferențiază de celelalte pub-uri? „La întrebarea aceasta vă voi răspunde printr-o invitație la noi în weekend, când avem în fiecare zi câte un eveniment cultural sau muzical. Ne-am dorit încă de la început sa fim un club social, un spațiu unde să ne întâlnim cu clienții-prietenii noștri, unde putem asculta muzică bună, relaxa, povesti despre bune și rele ca într-o familie.”

Ce vreți să transmiteți prin vibe-ul vostru? „Ne dorim să transmitem celor interesați de mișcările culturale și muzicale că suntem singurii promotori de gen din Slatina și că dorim să îi promovam fără a avea pretenții financiare din partea lor. Tot ceea ce facem este cu titlul gratuit și îi așteptăm pe toți să ne contacteze.”

Poți să îmi spui mai multe despre evenimentul de vineri seara? „În fiecare vineri avem o seară cu muzică specială veche, de calitate. Facem treceri muzicale prin toate stilurile muzicale specifice acelor ani, încercăm în așa fel încât să apropiem oamenii indiferent de stilurile de muzică ascultate și să armonizăm atmosfera în așa fel încât să se simtă bine toată lumea și sa iasă o seara perfectă pentru ei.”

Ce ți-ai propus pentru noul an? „Noul an sper să îmi aducă mai multe posibilități în dezvoltarea afacerii, încât să putem extinde afacerea prin crearea unei terase și a unui club. Vrem să readucem la viață centrul vechi prin diverse proiecte care sunt la un stadiu incipient.”

Ai vreun sfat pentru tinerele care își doresc o carieră în acest domeniu? „Cel mai sigur este să creadă în forțele proprii și sa meargă mai departe, indiferent de greutățile întâmpinate. În general, după multă muncă urmează și rezultate.”

- PUBLICITATE -