„Antreprenoriatul social pentru tineret” este un proiect de schimb trilateral de tineri, finanțat de Programul Erasmus + care reunește organizații din trei țări România, Spania (Dianova) și Italia (Jump in), coordonat de Asociația Prietenii Omului-Umanism, Cultură din Slatina.
Proiectul urmărește dezvoltarea interacțiunii dintre tineri, schimbul cultural- lingvistic, formarea unor abilități antreprenoriale sociale prin prezentarea unor tehnici eficiente de viitor bazate pe activități non-formale, team building având ca scop dezvoltarea personală a tinerilor, conștientizarea valorilor culturale și acceptarea diversității.
Proiectul, implementat în perioada 01.06.2017-31.08.2018 prezintă 3 mobilități care au loc în Slatina/România (16.09.2017-23.09.2017 ), Madrid/Spania (27.01.2018-03.02.2018) și Puglia/Italia (24.04.2018-01.05.2018).
A doua mobilitate a proiectului desfășurată în Ambite, Spania a avut ca și participanți câte 10 tineri cu vârstele cuprinse între 15- 25 de ani din fiecare țară alături de liderii de grup. Timp de 8 zile, participanții s-au bucurat de frumusețea și moștenirea cultural-istorică unică a Spaniei, unde activitățile au prins viață și i-au unit pe tinerii dornici de a cunoaște lucruri și oameni noi.
Au dansat, au cântat, au explorat și au învățat ce înseamnă lucrul în echipă, despre fiecare cultură în parte, despre bucuria de a face parte dintr-un grup, care treptat s-a transformat într-o familie cu oameni de suflet care pe langă naționalitate, religie, tradiții, limbă, sunt asemenea lor, cu aceleași gânduri și trăiri, același zâmbet și chip. În serile multiculturale și-au prezentat valorile, oamenii și locurile cu care se mândresc, dansurile din folclor și mâncarea tradițională pentru a surprinde lucrurile unice pe care le are fiecare popor, lucruri care îi diferențiază, dar le dau o frumusețe aparte.
Tinerii din Slatina, elevi ai Colegiului Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Economic „P.S. Aurelian” și Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu” s-au distrat învătând, și-au îmbunătățit abilitățile lingvistice și au venit entuziasmați să-și împărtășească experiența cu cei de acasă.
„Cred că fiecare dintre noi are un vis adânc ascuns în inimă, știind că este poate greu de realizat și că rămâne mereu doar un vis. Așa a fost pentru mine această experiență, însă visul meu a devenit realitate. Mereu mi-am dorit să călătoresc și să cunosc cât mai multe culturi, să cunosc oameni cu diferite mentalități și să văd lumea prin ochii lor. Totul a fost mult mai frumos decât mi-am imaginat, oameni amabili, mereu cu zâmbetul pe buze care nu m-au făcut nicio clipă să mă gândesc la faptul că nu sunt una de-a lor, locuri de vis care și-au lăsat o amprentă în inima mea. Cât despre ceilalți participanți, sincer nu m-am așteptat să ne înțelegem așa bine, credeam că bariera lingvistică și cea culturală își vor spune cuvântul, dar ne-am împrietenit și am descoperit toate lucrurile noi împreună. Pe lângă acestea, atât sesiunile teoretice cât și cele practice m-au ajutat să-mi consolidez cunoștiințele privind temele proiectului, să mă dezvolt eu ca persoană, să fiu mai deschisă și mai sociabilă și să conștientizez că lumea este mult mai mare decât ceea ce vedem, este un imens de frumusețe și splendoare, construită prin diversitate și unicitate. Știu că o parte din mine a rămas acolo undeva și sper că într-o zi să reușesc să mă întorc pentru a simți din nou ce înseamnă să fii complet și mulțumit că îți trăiești din nou visul.“ (Buturoiu Alexandra elevă în clasa a 11- a la CNRG).
„A fost o experiență interesantă, prima de acest gen pentru mine. Am avut ocazia de a cunoaște oameni și lucruri noi, mi-am îmbunătățit spaniola, am învățat să lucrez în echipă și am îmbrățișat noi culturi, vizibil diferite de cultura noastră. Pentru mine, faptul că am plecat alături de persoane cunoscute, pe care acum după timpul petrecut împreună în cadrul acestui proiect îi consider mai mult ca niciodată prieteni a fost cea mai frumoasă parte. Am putut colabora astfel mult mai ușor și liber cu celelalte grupuri. Experiența din Spania a fost unică și aproape imposibil de rezumat în câteva cuvinte, însă nu voi uita niciodată vizitele în Madrid și Toledo și de asemenea serile în care ne întâlneam toți în living, unde ne-am cunoscut mai bine, am schimbat impresii, experiențe și ne-am jucat. Încă păstrăm legătura și sper că într-o zi ne vom revedea.” (Pitei Sebastian elev în clasa a 11-a la CNIM).
De asemenea participanții din Spania și Italia, au fost încântați să povestească echipei Slatina Buzz! cum s-au simțit în cadrul proiectului și ce a reprezentat pentru ei această experiență.
Chiarapia Croce elevă în cadrul institutului de învățământ superior Giovanni Boccardi, Italia, spune „A fost o experiență pe care aș repeta-o cu bucurie. Mi-au plăcut activitățile propuse deoarece am putut să comunic cu cei din celelalte grupuri, au fost activități usoare, dar mai presus de toate a fost frumos că am avut mult timp liber pentru a putea vorbi unii cu alții. Mi-ar fi plăcut să petrecem mai mult timp împreună, să ne cunoaștem mai bine între noi și să creem o relație bună chiar și dincolo de distanță. Dar în ansamblu sunt fericită că ne-am jucat, am dansat, glumit și am învățat multe despre cultura și tradițiile din celelalte țări”.
Michela Di Rosa elevă în cadrul institutului de învățământ superior Giovanni Boccardi, Italia, a răspuns la câteva întrebări.
CE AI ÎNVĂȚAT ÎN CADRUL PROIECTULUI?
„Această experiență a fost foarte interesantă pentru că am observant că știam puțin despre lucrurile prezentate , precum antreprenoriatul social și sustenabilitatea mediului. De asemenea cred că fiind în contact cu diferite culturi este mereu ceva stimulant și interesant.”
CE ȚI-A PLĂCUT CEL MAI MULT? „Consider că am format un grup frumos, mi-a plăcut că ne-am jucat și am lucrat împreună, și hai să recunoaștem, nu credeam niciodată că voi găsi pe cineva care să se mai joace de-a v-ați ascunselea cu mine. Cu siguranță voi repeta experiența dacă voi avea ocazia, cu cât mai multe culturi voi cunoaște cu atât mai bine.”
AI ÎNCURAJA ALȚI TINERI SĂ PARTICIPE ÎN ASTFEL DE PROIECTE? „Fără îndoială! Cred că aceste proiecte pot fi utile pentru a te ajuta să socializezi și de asemenea pentru a-ți îmbunătăți limba comuna sau să găsești modalități de înțelegere cu ceilalți. Nu este primul proiect la care particip dar le găsesc mereu foarte antrenante și amuzante, în plus, aceastea sunt disponibile pentru oricine își dorește să participe datorită faptului că sunt finanțate de Europa , deci acesta este un mare avantaj.”
Adrian Codeseda din Madrid , Spania, spune că „Experiența mi-a asigurat resurse pentru a obține noi aptitudini. Încerc să fiu mai proactiv asupra problemelor și a nevoilor oamenilor. Cunoscând oameni noi, aflând cum trăiesc, ce vise au… am descoperit că avem aceleași probleme în țări diferite și antreprenoriatul social este o cale prin care putem să ținem legătura și să ne ajutăm reciproc încercând să construim o societate mai bună. Relațiile pe care le creem aici sunt primul pas spre schimbările pe care trebuie să le facem. Cu emoție în inimi am învățat și ne-am schimbat și dacă ne schimbăm, ajutăm societatea să se dezvolte.”
Barbara Lopez din Madrid, Spania mărturisește că „Înainte de a începe să lucrez la Asociația Dianova nu știam de proiectele Erasmus+, așa că a fost o ocazie uimitoare. De atunci am participat la 3 schimburi de tineret și un curs de formare și cred ca aceste experiențe sunt cu adevărat importante în dezvoltarea noastră.”
Cornelia Pitei coordonator al proiectului „Antreprenoriat sociat pentru tineret” din Slatina, s-a declarat încântată de tinerii participanți: „Acești tineri frumoși cu care am comunicat de minune au dat dovadă de seriozitate, responsabilitate, respect, muncă în echipă, patriotism și reprezintă o resursă prețioasă în implementarea proiectelor viitoare.”
Următoarea destinație unde se va desfășura a 3-a întâlnire interculturală a proiectului „Antreprenoriat Social pentru tineret” este Italia (Puglia), în perioada 24.04.2018-01.05.2018.
Pentru a afla mai multe detalii despre proiect puteți accesa pagina de Facebook a asociației.
The project “Social Entrepreneurship for Youth” on new lands
”Social entrepreneurship for Youth” is a trilateral exchange project for young people, financed by the Erasmus+ Programme which links 3 organisations from 3 countries: Romania, Italy (Jump in) and Spain (Dianova), coordinated by The Association Man’s Friends-Humanism, Culture from Slatina Olt Romania. The project has as a target the development of the interactions among young people, cultural-linguistic exchanges, the forming of social entrepreneurship skills by presenting some efficient techniques for the future based on non-formal activities, team building having as a purpose the personal development of the youth, aiming at the awareness of cultural values and the acceptance of diversity.
The project, implemented between 01.06.2017-31.08.2018, presents 3 mobilities in Slatina / Romania (16.09.2017-23.09.2017), Madrid / Spain (27.01.2018-03.02.2018) and Puglia / Italy (24.04 .2018-01.05.2018).
The second mobility of the project deployed in Ambite, Spain had as participants 10 young people aged between 15 and 25 from every country alongside with their group leaders. In the course of 8 days, the participants enjoyed the unique cultural and historical heritage of Spain, where the activities caught life and they united the young people who were curious of meeting new people and learning new things.
They danced, sang, explored and learned what teamwork means,they learnt about each culture, the joy of being included in a group, which step by step became a family of soul people who besides nationality, religion, customs, language are the same , with the same thoughts and feelings, the same smile and face. In the multicultural nights the participants from each country have presented their values, people and places they take pride in, their folk dances and traditional food to capture the unique things that every people has, the things that differentiate them, but give them a special beauty.
The young people from Slatina students of „Radu Greceanu” National College, „Ion Minulescu” National College, „P.S. Aurelian” and the National Vocational College” Nicolae Titulescu „, had fun while learning, they developed their lingual skills and came with a lot of joy to present their experience with the others from home.
„I think each of us has a dream that remains hidden deep inside our hearts, knowing that maybe it is really hard to achieve it and it will remain at the stage of a dream. My experience felt exactly like that, but my dream has become reality. I have always dreamt of travelling and getting to know new cultures, new people with different mentalities and see the world through their eyes. Everything was far more beautiful than I imagined, kind people, always with a smile on their faces who didn’t make me think, not even for a second, that I am not one of theirs, dream-like places that left their mark in my heart. About the other participants, I didn’t think we will get along so well because I was worried the language barriers and the cultural ones would make communication difficult, but we befriended and discovered everything new together. Besides these, both the theoretical and the practical sessions helped me consolidate my knowledge about the project’s themes, develop myself as a person, be more open and sociable and be aware that the world is much bigger than what we see, it is a huge beauty and splendor, built by diversity and uniqueness. I know that a part of my soul is still there and I hope that one day I will come back to feel again what it means to be whole and pleased that you live your dream again.” (Buturoiu Alexandra, student in the 11th grade at CNRG).
„It was a very interesting experience, the first one of this kind for me. I had the opportunity to get to know new places and new people, I improved my Spanish, I learnt how to work in a team and I embraced new cultures, obviously different from our’s. For me, the fact that I left my home with people that I knew, and after the time spent together in this project I consider them friends more than ever ,this is what I find the most beautiful part. We could colaborate more easily and freely with the other groups . The experience from Spain was truly unique and almost impossible to resume in a few words, but I will never forget the visits to Madrid and Toledo as well as the nights we all met up in the livingroom, where we got to know eachother better, where we changed impressions, experiences and we played. We still keep in touch and I hope one day we will see each other again.” (Sebastian Pitei, student in the 11th grade at CNIM).
The students from Spain and Italy were equally excited to talk with Slatina Buzz! team about how they felt during the project and what this experience meant for them.
Chiarapia Croce student at the Giovanni Boccardi Higher Education Institute, Italy said ”It was an experience I would happily repeat. I liked the proposed activities because I was able to communicate with the people from the other groups, the activities were easy and it was nice we had a lot of free time to talk to each other. I would have been pleased if we could spend more time together, to get to know each other better and create bonds no matter the distance. But all in all, I am happy we played, danced, joked around and learnt about the culture and customs of the other countries together.”
Michaela Di Rosa student at the Giovanni Boccardi Higher Education Institute, Italy responded:
WHAT DID YOU LEARN IN THIS PROJECT? “This experience was very interesting because I realised I knew very little about the things we talked about, like social entrepreneurship and environmental sustainability. Also, being in contact with other cultures is always something stimulating and exciting.”
WHAT DID YOU LIKE THE MOST? “Honestly, I consider we formed a beautiful group, I enjoyed that we played and worked together, and let’s face it, I never thought that I would find someone to play hide and seek with me. I will certainly repeat the experience if I have the chance ,the more cultures I will be able to know, the better it will be !”
WOULD YOU ENCOURAGE OTHER YOUNG PEOPLE TO PARTICIPATE IN PROJECTS LIKE THESE? “Of course! I think these kinds of projects can be useful to help you socialize and also improve your common language, to find other modalities of communication with others. It isn’t the first project I took part in, but I always find them very stimulating and funny, moreover, they are available for anyone who wants to take part in because they are funded by Europe, so this is a very big advantage.”
Adrian Codeseda from Madrid, Spain: „The experience provided me resources to develop new skills. As I try to be more proactive against problems and people’s needs. Meeting new people, finding out how they live, what their dreams are… I discovered that we have the same problems in different countries and social entrepreneurship is a way to keep in touch and try to help each other in building a better society. The relationships we create here are the first step into the changes we need to make. Giving the emotion to the heart we have learned and we have changed ourselves, and if we change we can help society to develop.”
Barbara Lopez from Madrid, Spain: “Before starting to work for Dianova Association I had no idea how Erasmus+ projects are , so it was an amazing opportunity for me .Since then I have participated in 3 youth exchanges and a training course and I think these experiences are really important for our development.”
Cornelia Pitei, coordinator of the “Social entrepreneurship for youth” project from Slatina Romania.
WHAT DO YOU THINK ABOUT THE GROUP OF YOUNG PEOPLE WHO PARTICIPATED IN THE MOBILITY FROM SPAIN? “These beautiful young people I have communicated with have shown seriousness, responsibility, respect, teamwork, patriotism and they represent a valuable source in implementing future projects.”
The next destination where the 3rd intercultural meeting of the project “Social Entrepreneurship for youth” will take place is Italy (Puglia) between 24.04.2018-01.05.2018.
To find out more details about this project, you can access the Association Facebook page.