Viața din spatele focului

Pompierii sunt acele persone care aleargă spre locurile de unde ceilalți fug. Sunt sunt acei oameni care privesc viaţa dincolo de foc, sfidându-l. Sunt salvatorii care ţintind direct în ochii focului, îl fac să îngenuncheze. Ei sunt cei care sting flăcările iadului să scoată din el viaţă, chiar cu riscul ca propria lor viaţă să fie înghiţită de el.

Pompierii sunt “soldaţi universali”, sunt medici, atunci când sunt chemaţi să salveze vieţi, ingineri, atunci când predau direcţia focului, cu alte cuvinte ei sunt persoane pe care te poţi baza.

“Intervenim atunci când apare haosul, pentru restabilirea normalităţii. Mai nou, putem spune că suntem soldaţi uni- versali. Ceea ce vedeţi în filme, noi trăim.” Ilie Cojocaru

Acest lucru este dovedit şi de INSCOP, care îi clasează pe locul întâi în topul încrederii pe care românii le-o acordă instituţiilor statului.

Fiinţa salvată nu are nume. Este o fiinţă ale căror bătăi ale inimii s-au calmat  atunci  când  le-a simţit prezenţa. Dar totuşi, flăcările iadului nu pot fi uşor de sfidat, e nevoie de multă muncă pentru ca ele să se întoarcă de unde au venit.

“Prima intervenţie a fost la un incendiu de locuinţă, bineînţeles cu emoţii, dar emoţiile au dispărut odată ce am ajuns la locul intervenţiei pen- tru că acolo a apărut adrenalina.” spune Cristian Ştefan.

Există unele persoane care se plâng că ajung târziu, neţinând cont de distanţa pe care o au de parcurs, trafic şi de condiţiile meteorologice. Pompierii ştiu că pentru acele persoane 2-3 secunde înseamnă ore şi fac tot ce pot să ajungă mai repede.

„Întotdeauna îţi rişti viaţa să salvezi alte vieţi sau bunuri. Încărcarea psihică e foarte mare deoarece vezi întotdeauna ce este mai rău. Toţi te acuză că ai fi putut face mai mult, că era mai bine altfel. Acele două secunde pierdute în spatele unui şofer care nu îţi da prioritate au luat şansa unui om de a supravieţui şi îţi moare în braţe. Întotdeauna fiecare salvator căzut la datorie este vinovat că s-a transformat din salvator în salvat.”, mărturisește Cătălin Diţu.

Respectul, devotamentul, perseveranţa şi empatia pe care o manifestă faţă de semenii lor sunt unele dintre cuvintele care îi descriu.

Fie că vorbim de misiuni cu final fericit sau trist, acestea fac parte din viaţa de zi cu zi a lor. Este un serviciu care nu se termină după program, aceştia salvând vieţi şi în timpul liber. În timpul serviciului, au luat parte la evenimente triste dar şi la evenimente fericite, precum o  naştere în lift.

Atunci când sună alarmă ei pleacă, nu ştiu sigur la ce să se aştepte.

“Este o senzaţie de necunoscut, până nu afli ce e, este o emoţie”. recunoaște Emil Bîşcoveanu.

Până să îi cunosc nu ştiam de ce cineva şi-ar risca propria viaţă să salveze alte vieţi. Am ajuns să realizez că e vorba de adrenalină, de senzaţia, emoţia pe care le-o oferă fiecare misiune şi de momentele de la sfârşitul intervenţiilor atunci când aud „Bravo!”.

- PUBLICITATE -